IPJ BN: 87 de șoferi au rămas fără permis de conducere într-o singură săptămână

Comunicat de presă

În perioada 11 – 17 noiembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au acționat pentru combaterea încălcării regimului legal de viteză cât și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră. Totodată, polițiștii au acționat și pentru reducerea numărului de accidente de circulație grave în rândul autovehiculelor destinate transportului rutier public de persoane și mărfuri.

Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 87 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.

În perioada amintită, aproape 482 de camioane și autobuze au fost oprite și controlate de către polițiști, fiind constatate sancțiuni cu privire la încălcarea regimului legal de viteză, lipsa centurii de siguranță sau pentru abateri cu privire la utilizarea aparatului tahograf.

De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 28 de autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 20 de autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5