„Iubiţi şi câinii vagabonzi”

Iată un îndemn din repertoriul îndrăgitului interpret de muzică uşoară românească, Mihai Constantinescu, pe care l-au urmat puţini din noi, cu toate că şlagărul cu pricina, plin de conţinut realist din viaţa noastră de toate zilele, ne încântă şi ne sensibilizează de câteva decenii. Cu bucurie, aş putea spune, mi-a fost dat să întâlnesc o asemenea persoană care a avut bunăvoinţa şi inima largă de a se apleca cu mai multă responsabilitate asupra acestei categorii de animăluţe fără stăpâni (părinţi), care din păcate, sunt tot mai numeroase pe zi ce trece.

Mai zilele trecute, prin preajma unui magazin cu articole sportive am observat o suită de 3-4 patrupede drăgălaşe. Se desfătau în ziua însorită de noiembrie cu granule anume destinate lor, fireşte şi cu apa aferentă, stăteau ghiftuiţi „la plajă”. Erau liniştiţi şi paşnici cu toată lumea din preajmă le admira comportamentul. Fireşte, scena mi-a stârnit curiozitatea şi am căutat să aflu cui i se datorează acest moment de linişte şi tihnă pe care-l savurau plini de mulţumire, cum lesne se putea vedea, căţelandrii întinşi la soare. Astfel, am aflat că binefăcătoarea lor este doamna Carmen Buş, care lucrează în magazinul amintit şi care mi-a spus: „Eu am adoptat doi câini maidanezi, pe care i-am dus acasă, îi îngrijesc cu dragoste părintească, iar ei mă răsplătesc cu încrederea şi comportamentul lor minunat, ocrotitor şi fidel”.

Deşi este un caz rarisim pe care l-am întâlnit personal, nu cred că este singular. Cel puţin, am mai auzit de asemenea relaţii civilizate între om şi partenerul lui ancestral – câinele.

De aceea sunt optimist că astfel de practici vor deveni o regulă comportamentală a concitadinilor noştri, ca o dovadă de civilizaţie şi EUROPENISM.