Jandarmii verifică stânele din Munții Rodnei, pentru a asigura siguranța turiștilor
Jandarmii montani Rodna în cooperare cu Asociația Cinegetică Someșul Rodna au executat mai multe acțiuni specifice de verificare a stânelor din Munții Suhard. Miercuri au fost verificate stânele Cucureasa, Șuvărosul și Perșa.
Prin astfel de acțiuni sunt urmărite aspecte ce țin de respectarea legislației în vigoare privind organizarea stânelor, nefiind constatate probleme.
„Și la acest sfârșit de săptămână au fost verificate cu preponderență stânele situate în apropierea unor trasee turistice, cu scopul supravegherii animalelor. Au fost avertizați doi proprietari în ceea ce privește lăsarea fără supraveghere a câinilor, respectiv pășunatul în fondul forestier.
De asemenea, având în vedere faptul că în această perioadă foarte mulți turiști vizitează aceste zone, la trecerea pe lângă astfel de stâne, unii câini devin agresivi, ca urmare, proprietarii acestora sunt verificați constant de către oamenii legii, fiind astfel informați în legătură cu ținerea sub supraveghere a animalelor pe care le dețin”, transmite lt. col. Georgeta Căşvan, purtător de cuvânt al IJJ BN.
Adaugă comentariu nou