La Căianu Mic, Mitropolitul Andrei a sfințit noul sediu al Primăriei și a binecuvântat Monumentul Eroilor! Primarul Paul Știr: Nimic pe lumea aceasta nu este mai onorabil decât să fii în slujba OAMENILOR!

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a fost prezent, sâmbătă, în Căianu Mic. În fața noii clădiri a Primăriei Căianu Mic, ierarhul a participat la ceremonialul de dezvelire a Monumentului Eroilor din Căianu Mic căzuți în cele două războaie mondiale. Imediat după acesta, Înaltpreasfinția Sa a oficiat Slujba Parastasului și a rostit rugăciunea de binecuvântare a monumentului. Ulterior, Părintele Mitropolit a săvârșit Slujba Sfeștaniei și a binecuvântat noul sediul administrativ al Primăriei din această localitate.
Sărbătoarea de la Căianu Mic a fost încununată de prezența și defilarea detașamentelor militare ale Brigăzii 81 Mecanizată “General Grigore Bălan” – Bistrița, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița și al Inspectoratului de Jandarmi al județului Bistrița-Năsăud. Tot pentru a marca cum se cuvine acest moment important, participanților le-a fost oferit un program cultural-artistic susținut de fiul satului, Alexandru Pugna, și de elevii Liceului Tehnologic „Ion Căian Românul” din Căianu Mic.
Au dat curs invitației primarului Paul Știr și a comunității președintele Consiliului Județean-Emil Radu Moldovan, ministrul Bogdan Ivan, secretarul de stat Monica Săsărman, primarul Becleanului - Nicolae Moldovan, senatorul Ioan Deneș, primari din județ, dar și alte oficialități.
"O știm cu toții, Paul Știr este omul devotat comunității sale! O arată nenumăratele sale proiecte pentru comuna Căianu Mic și apropierea sa de oameni.
De acum, tot pentru oameni, acesta a clădit un sediu administrativ etalon! Totul pentru o comunitate unită, puternică, o comunitate care reușește să fie un model de bune practici!
Așa cum a spus și IPS Andrei, prezent la sfințirea sediului administrativ al comunei, “Prin înțelepciune se zidește o contrucție, iar prin pricepere se întărește temelia și se face bine comunității.”
Felicitări, Paul! Mă bucur să am un om ca tine, în echipa mea!
Continuăm munca, împreună cu oameni puși pe fapte, nu vorbe!"", a transmis președintele Consiliului JUdețean, Emil Radu Moldovan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5