La Lechinţa, continuitate în folosul comunităţii

Sâmbătă, 30 iunie 2012, sala de şedinţe a Consiliului Local Lechinţa s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulţimea de cetăţeni dornici să asiste la un moment major din viaţa comunităţii, şi anume, depunerea jurământului de către domnul Florian Romeo Daniel, primar ales la alegerile locale din 10 iunie 2012. Participarea zecilor de locuitori ai comunei s-a constituit într-o recunoaştere şi apreciere a activităţii desfăşurată de Romeo Florian în ultimii patru ani, perioadă de când este edilul şef al comunei Lechinţa. La alegerile din iunie, inginerul Florian a fost votat de o largă majoritate, peste 2.300 cetăţeni, creându-şi şi în Consiliul Local o susţinere confortabilă, ceea ce îi va permite să adopte hotărârile necesare derulării programelor şi proiectelor. Din cei 15 consilieri, 10 aparţin PSD, 2 PNL, 2 PDL şi 1 consilier PP-DD, această configuraţie a legislativului local permiţându-i să guverneze fără obstacole.
Dar, iată care sunt consilierii locali: Măierean Iulius, Tătar Vasile Marcel, Fizeşan Teodor Damian, Văcar Emil Miluţ, Petrican Vasile, Retegan Ionuţ, Rostaş Petru, Man Liviu Gigel, Lăcătuş Mircea, Lechinţan Lucian Dan, Vermeşan Ovidiu Gimi, Hrihor Leonida, Gherman Alexandru Daniel, Wechter Radu Cosmin şi Bugnar Ioan. Şi la alegerea viceprimarului s-a constituit o solidă majoritate, existând doar o singură propunere în persoana fostului viceprimar, consilierul Tătar Vasile Marcel. Ca atare, putem vorbi, la Lechinţa, de o continuitate acesta fiind un argument că proiectele nefinalizate sau în curs de implementare vor prinde viaţă.
Cu vocea tremurândă de emoţii („am mari emoţii când sunt acasă şi vorbesc în faţa cetăţenilor mei”, spunea Romeo Florian) a lăsat să vorbească faptele, fără obişnuita gargară politicianistă cu care, din păcate, am fost amăgiţi ani de-a rândul de unii politicieni, primarul fiind un om al faptelor.
În Lechinţa se derulează, spre finalizare, o lucrare de mari proporţii, cu impact social şi economic cu totul deosebit şi de care vor beneficia câteva mii de cetăţeni, şi anume, este vorba de canalizarea comunei. Tot în centrul de comună, baza sportivă, aproape terminată, cu mari eforturi, constituie o mândrie pentru comunitate. La Vermeş a renăscut, aidoma păsării Phoenix, „din cenuşă”, un modern locaş de cultură, o adevărată citadelă de care vermeşenii aveau nevoie. Ceea ce n-au visat cetăţenii din satul Chiraleş s-a împlinit, şi anume, o bijuterie de Cămin Cultural. Cei 5 primari aflaţi în fruntea comunităţii din decembrie 1989 şi până-n prezent n-au avut curajul lui Romeo Florian să intre cu buldozerul şi să demoleze aşa zisul fost cămin (o construcţie de peste 100 ani) şi să ridice, în mai puţin de un an (mai exact opt luni şi jumătate) o adevărată casă de cultură. La Ţigău şi Sâniacob, după organizarea licitaţiei, vor demara lucrările de aducţiune a apei potabile şi, de ce nu, asfaltarea drumului care duce înspre cele două sate. La Sângeorzu Nou, o localitate foarte importantă a comunei Lechinţa, Lodenul a primit o altă înfăţişare, uliţele pietruite, balastate cum nu s-a întâmplat niciodată. Sunt doar câteva argumente ale prezenţei cetăţenilor la depunerea jurământului de către vechiul şi noul primar Romeo Florian. În sertarele primarului se află şi alte proiecte care n-au fost luate în seamă de vechea conducere a Consiliului Judeţean, Lechinţa fiind boicotată sistematic prin nealocarea de fonduri. Speranţe mari sunt puse mai cu seamă că preşedintele nou al Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, este un om care cunoaşte foarte bine realităţile din zonă, necesităţile celor care trăiesc aici în Capitala Câmpiei Transilvane.
Subprefectul judeţului, Ovidiu Frenţ, şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Alexandru Pugna, prezenţi sâmbătă la Lechinţa, s-au arătat deosebit de mulţumiţi de atmosfera existentă la momentul depunerii jurământului, nutrind speranţa că, aşa cum îl ştiu pe tânărul primar şi pe consilierii care au făcut front comun cu acesta, şi proiectele existente, obiectivele propuse vor prinde contur în următorii ani. Ceea ce am constatat la Lechinţa este faptul că, atât consilierii, cât şi agenţii economici dovedesc că sunt alături de primarul Romeo Florian, de viceprimarul Tătar Vasile Marcel, promiţând tot sprijinul şi implicarea în a face, în următorii ani, din Lechinţa o perlă a Câmpiei, redându-i faima de odinioară.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5