La mulţi ani, poliţiştilor bistriţeni! Sute de elevi bistriţeni au făcut “legea” de Ziua Poliţiei Române

Sute de copii de la găridiniţele şi şcolile din municipiul Bistriţa au fost, pentru câteva ore, în lumea oamenilor legii, de Ziua Poliţiei Române. Preşcolarii, elevii şi liceenii au invadat sediul Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud, dar şi parte din strada Nicolae Bălcescu, pentru a-i cunoaşte mai bine pe poliţiştii bistriţeni şi munca lor. Gazdă bună le-au fost poliţiştii din diverse structuri, dar şi elevii voluntari ai Poliţiei bistriţene.

Copiii au fost curioşi să afle măcar o parte din secretele muncii de poliţist, fiind încântaţi să vadă tehnica de intervenţie din dotarea Serviciului Acțiuni Speciale, Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic şi Serviciului de Ordine Public, şi anume autospecialele, autolaboratorul criminalistic mobil, destinat cercetării la faţa locului etc.

De asemenea, birourile au devenit neîncăpătoare pentru cei care au vrut să fie poliţişti pentru o zi. 25 martie s-a constituit şi într-un bun prilej pentru promovarea profesiei de poliţist în rândul tinerilor, motiv pentru care în incinta inspectoratului a fost amenajat un punct de informare pe această temă.

 ***

 25 Martie a fost desemnată Ziua Poliţiei Române, prin art. 50 din Legea nr. 218 din 2002. Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, pe care domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i l-a înmânat, în anul 1822, Marelui Agă Mihăiţă Filipescu. Alături de siglă se afla o ghirlandă din aur în interiorul căreia era prezentată Maica Domnului, înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună (Buna Vestire).

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5