La ora 12.00, în ziua de Buna Vestire, rugăciune comună ( preoţii în biserici, credincioşii acasă), însoțită de sunetul clopotelor, în toată România. Ce rugăciuni se citesc ?
Cancelaria Sfântului Sinod anunță rugăciune comună, însoțită de sunetul clopotelor, în toată România în mijlocul zilei de Buna Vestire, apoi în fiecare duminică şi în fiecare zi când se oficiază slujbe în bisericile din parohii şi mănăstiri.
Comunicatul de presă:
Deoarece, în această vreme de grea încercare din cauza epidemiei, clericii şi credincioşii mireni ai Bisericii sunt separaţi spaţial din punct de vedere al locului de rugăciune, totuşi pot fi în comuniune mai ales prin rugăciunea comună la mijlocul zilei.
Prin urmare, clopotele tuturor bisericilor ortodoxe din România vor suna timp de 1-2 minute la ora 12.00 în ziua de Buna Vestire, apoi în fiecare duminică şi în fiecare zi când se săvârşeşte slujbă în bisericile din parohii şi mănăstiri.
În acel moment de rugăciune comună, la casele lor, toţi credincioşii mireni sunt îndemnaţi să rostească rugăciunea Tatăl nostru, condacul Bunei Vestiri: Apărătoare Doamnă, precum şi alte rugăciuni, iar preoţii din parohii şi mănăstiri vor citi în plus Rugăciunea specială pentru încetarea epidemiei.
Cancelaria Sfântului Sinod
Citiţi şi:
- Slujbă, de Revelion, în bisericile din judeţ. Părintele Dan Cismaş: Am început Anul Nou cu gândul la Dumnezeu!
- În liniştea Mânăstirii Cormaia
- Colecta Fondului Central Misionar continuă până de Buna Vestire
- Imagini emoţionante la Biserica Coroana. Părintele protopop Alexandru Vidican înalţă rugăciuni sub Ceruri în sunetul clopotelor
- După ce 40 de ani a condus poporul pe calea mântuirii, părintele Avram s-a pensionat
Adaugă comentariu nou