La Vermeş s-a dat în folosinţă un Cămin Cultural de nivel european
După 12 luni de la demararea lucrărilor, duminică, 12 septembrie 2010, a fost inaugurat Căminul Cultural din Vermeş, o adevărată citadelă culturală a Câmpiei Transilvane. Promisiunea primarului Romeo Florian a fost finalizată. În vreme de criză, adevăraţii gospodari îşi dau măsura vredniciei lor. Şi un astfel de gospodar, de edil, este şi primarul Lechinţei, Romeo Florian. Căminul Cultural din Vermeş, comuna Lechinţa, a costat peste 5 miliarde lei vechi, bani alocaţi din bugetul şi aşa auster al comunei. O sală impunătoare, scenă ca la teatru, anexe, bucătărie, spaţii frigorifice, grupuri sociale, încălzire centrală, termopane, gresie-faianţă, toate fac parte, acum, din inventarul noului aşezământ de cultură vermeşan. A fost comandat şi mobilierul, se vor mai face câteva amenajări şi în bucătărie, în aşa fel încât toate facilităţile de care au nevoie să fie la dispoziţia viitorilor beneficiari, cetăţeni ai satului Vermeş, şi nu numai. Aici se vor putea organiza, în condiţii deosebite, nunţi, botezuri, spectacole cultural-artistice şi alte manifestări de interes obştesc. Important este ca această bijuterie culturală să fie păstrată în bune condiţii.
Inaugurarea oficială a Căminului Cultural din Vermeş a avut loc duminică, 12 septembrie 2010, în prezenţa a sute de cetăţeni, a oficialităţile locale şi judeţene. Cetăţenii care au umplut sala Căminului, au ţinut, şi prin prezenţa lor, să mulţumească autorităţilor locale şi judeţene pentru darul oferit. În deschidere, soborul de preoţi, format din preoţii Irimeş – Lechinţa, Vidican – Arcalia, Mureşan – Chiraleş, Bota – Sângeorzu Nou, Petri – Şirioara, şi preotul paroh Simion Greab au oficiat un Te Deum, o slujbă de binecuvântare, de sfinţire a noului aşezământ de cultură. Părintele Greab a mulţumit Primăriei, Consiliului Local, primarului Romeo Florian pentru acest nou edificiu, adresând rugămintea ca acesta să fie îngrijit, păstrat, devenind, alături de biserică şi şcoală, al treilea pilon de bază al vieţii de la ţară.
Panglica inaugurală a fost tăiată de deputatul Radu Moldovan, primarul Bistriţei – Ovidiu Creţu, fiu al satului, şi primarul Lechinţei – Romeo Florian. Au fost rostite scurte alocuţiuni: „Mă bucur că promisiunea primarului Romeo Florian, făcută înainte de alegerile locale din 2008, se îndeplineşte astăzi. Doresc să avem sănătate şi putere pentru ca investiţiile de care comuna Lechinţa are foarte mare nevoie să poată să apară măcar anual şi în satele componente. Acest cămin arată, acum, ca orice instituţie de cultură europeană”, spunea deputatul Moldovan.
„În 2008 aţi ales un primar tânăr, energic şi şcolit şi, sincer să fiu, nu mă aşteptam ca în doi ani de la preluarea mandatului să finalizeze acest cămin cultural. Se vede că în Lechinţa pulsează viaţă, că cei care administrează comuna, Consiliul Local şi primarul sunt oameni ce trăiesc în Europa anului 2010. Avem nevoie de condiţii moderne de viaţă şi, iată că, la Vermeş au fost create, prin acest modern edificiu. Îl felicit pe primarul Romeo Florian şi sunt sigur că lucrurile vor merge la fel de bine şi în continuare şi îl sfătuiesc să se bată tot aşa şi pentru celelalte localităţi”, a spus Ovidiu Creţu.
„Mă bucur că am reuşit să termin această investiţie, era nevoie la Vermeş de un astfel de Cămin Cultural, fiindcă vechiul locaş era o dărăpănătură. Le mulţumesc consilierilor locali care au înţeles şi au susţinut investiţia din bugetul local. Doresc să transmit cetăţenilor din Vermeş să se bucure de această locaţie, să-l îngrijească şi să-l întreţină, să se bucure împreună de noi împliniri”, a spus primarul Romeo Florian.
Reamintesc faptul că, întreaga investiţie a fost realizată de firma Inst Nistor şi Tomoroga, prin asociere.
În continuarea manifestărilor de la Vermeş, pe scena noului Cămin Cultural, formaţii ale Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud au prezentat un bogat program artistic, urmat de balul tinerilor, cu participarea a sute de cetăţeni din satele comunei.
Citiţi şi:
- Marea reabilitare a căminelor culturale
- Căminul Cultural din Lechinţa, pregătit de inaugurare, la tradiţionalul Târg! Romeo Florian: Am reușit să finalizăm o construcție importantă pentru noi, cei care trăim în Lechința!
- Romeo Florian (primar Lechinţa): Două proiecte finanţate din fonduri europene, selectate. Peste 85% din străzile Vermeşului, asfaltate
- Jurnalul de Lechinţa
- La Şirioara şi Vermeş – mare bal mare
Adaugă comentariu nou