Laboratoare inteligente, din fonduri europene, la cele trei licee din Năsăud, prin fonduri europene

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a semnat contractele de finanţare a proiectelor depuse de cele trei licee din Năsăud, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta C15: Educaţie, în cadrul proiectului „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităţilor de învăţământ secundar superior, a palatelor şi a cluburilor copiilor”.

 Evenimentul a fost prilejuit de întâlnirea ministrului Educației cu directorii unităţilor de învăţământ din judeţul nostru. Valoarea unui contract este de aproximativ 295.133 lei.

Astfel, laboratoare inteligente vor fi amenajate la Colegiul Naţional „George Coşbuc” Năsăud, Liceul Silvic „Transilvania” și Liceul Economic Năsăud.

În fiecare unitate şcolară va fi amenajat un laborator inteligent („smart lab”) sau chiar două, prin dotarea cu echipamente digitale specifice unei săli de curs complexe, de tip STIAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Arte și Matematică), pentru a oferi oportunități de învățare prin experiență. Un laborator inteligent este un spațiu dotat cu echipamente digitale, care poate susține procesul de predare, învățare, evaluare la toate disciplinele. Tehnologia aplicată și învățarea cu ajutorul proiectelor și problemelor (Project Based Learning) poate facilita învățarea personalizată. În plus, laboratorul permite abordarea tuturor stilurilor de învățare, permițând fiecărui elev să lucreze potrivit propriului ritm. Conceptul de laborator inteligent, de la hardware/software și kituri de construcție, până la curriculum și evaluare, funcționează integrat pentru a sprijini învățarea practică. Laboratoarele inteligente vor fi piloni pentru dezvoltarea competențele digitale necesare pentru a îmbrățișa oportunitățile oferite de noile tehnologii și de meseriile viitorului.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5