Lege cu patimi

Proiectul legii educaţiei naţionale continuă să producă dintre cele mai vii patimi în clasa politică românească, atât datorită unor prevederi controversate pe care le conţine, dar mai ales datorită modului în care acesta urmează să fie legiferat. Într-un articol mai vechi îmi exprimam oarecum bucuria că membrii Camerei Deputaţilor au data dovadă de un anumit simţ al responsabilităţii atunci când, urmare a unor lungi prelegeri şi discuţii, au reuşit să îmbunătăţească substanţial cel puţin acele prevederi referitoare la minorităţile naţionale: s-a decis atunci ca aceleaşi drepturi, ca şi pentru minorităţi, să fie acordate comunităţilor româneşi din ţara noastră situate în zone în care populaţia majoritară este de altă etnie. În acelaşi articol îmi exprimam speranţa că Senatul României va aduce alte îmbunătăţiri aceluiaşi proiect legislativ, astfel încât, la momentul adoptării acestuia să putem spune că avem o nouă lege a educaţiei, cu caracter european, care conferă posibilitatea copiilor, indiferent de religie, etnie sau clasă socială să aibă şanse egale la o dezvoltare deplină şi armonioasă. Din păcate se pare că lucrurile nu vor sta tocmai aşa, în cndiţiile în care, total neaşteptat, proiectul legislativ a fost scos din Senat, guvernul urmând să-şi anunţe asumarea răspunderii pe legea educaţiei naţionale. Atunci am stat şi m-am întrebat, ce s-a întâmplat oare? Să fie legea edcaţiei naţionale soluţia salvatoare pentru scoaterea României din criză, să fie oare panaceul tuturor problemelor cu care se confruntă în prezent România de trebuie adoptată în regim de urgenţă, prin asumarea răspunderii? Desigur că nu acesta este răspunsul ci, mai mult ca sigur, asumarea răspunderii reprezintă modul în care reprezentanţii minorităţii maghiare aflaţi la guvernare înţerleg să apere ceea ce ce consideră că va contribui la dezvoltarea identităţii copiilor lor: istoria şi geografia în limba maternă, studierea după manuale speciale a limbii şi literaturii române, comunicarea oricăror probleme ale elevilor în limba maternă cu părinţii etc..Din păcate, practica demonstrează că aceste obictive nu reprezintă câtuşi de puţin premisele pentru dezvltarea armonioasă a elevilor ci, ca de atâtea ori, reprezintă doar motive pentru câştigarea de capital electoral. De multe ori am vorbit cu studenţi maghiari la Cluj-Napoca care recunoaşteau că urmarea cursurilor din învţmântul gimnazial şi liceal în limba maternă i-a adus în situaţia ca la 18 ani să nu cunoască aproape deloc limba română şi, astfel, să se simtă excluşi din societate. M-am întâlnit cu situaţii în care alţi elevi maghiari recunoşteau că dacă nu cuniosc suficient de bine limba română, şansele lor de angajare la Iaşi, Bucureşti, Piteşti sau Constanţa sunt minime...ceea ce presupune rămânerea în Harghita, Covasna, Mureş şi poate Oradea sau Cluj...nu înseamnă oare tocmai aceste lucruri adevăratele discriminări? Cine crede că prin învţarea limbii române după un statut special şi, mai grav, testarea cunoştinţelor după examene speciale va duce la însuşirea corectă a limbii române? Cine crede că învăţând istoria şi geografia în limba minoritară va contribui la însuşirea exactă şi precisă a limbii române? Cu siuarnţă nimeni...Nu vreau să mă mai gândesc la oficializarea utilizării celor 20 de limbi ale minorităţilor naţionale în actul educatiiv, în condiţile în care adeverinţele medicale, diplomele sau alte informări ale unităţilor şcolare se vor realiza în 20 de limbi străine. Domnilor guvernanţi şi parlamentari, cred că decizia asumării răspunderii parlamentare pe acest proiect de lege este una total eronată în acesată perioad şi nu contribuie decât la accentuarea diferenşelor dintre români şi celelalte minorităţi, în loc să conducă la realizarea multiculturalităţi şi a unei bune înţelegeri. Sper ca peste câteva luni acest articol să fie o simplă foaie în arhiva ziarului şi să nu reprezinte, cumva, anunţul unei definitive şi iremediabile scindări a majorităţi româneşti de celelalte minorităţi naţionale