Liceeni și studenți din județ pe podium – la Festivalul Internațional Vox Napocensis!
În cadrul manifestărilor consacrate aniversării celui de-al XIX-lea an de existență al Cenaclului Literar Studențesc „Vox Napocensis”, coordonat de referentul cultural dr. Victor Măruțoiu, Ministerul Tineretului și Sportului, prin Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, director Flavius Milășan, a organizat a XIX-a ediție a Festivalului Internațional de Creație Literară pentru Tineret Vox Napocensis, competiție literară la care au participat tineridin țară și din străinătate, cu vârste cuprinse între 16 și 39 de ani.
Juriul, format din membri ai Uniunii Scriitorilor din România: Victor Cubleșan – președinte, Victor Constantin Măruțoiu și Constantin Rusu, a acordat, în funcție de punctajul obținut, premii care poartă numele unor personalități literare ale țării, fapt ce constituie și un punct de apropiere al tinerilor literați față de opera scriitorilor consacrați ale căror nume sunt înscrise și pe diplomele laureaților.
Județul nostru a fost reprezentat cu cinste de câteva mâini de tineri, majoritatea liceeni, care au participat, aproape „de la egal la egal”, dacă ar fi să-l cităm pe poetul Victor Măruțoiu, cu studenți sau tineri deja în câmpul muncii.
Astfel, la secțiunea proză, Premiul „MIHAI DRAGOLEA” a fost primit de Elena Ciotmonda, clasa a X-a, iar Oana Moldovan, clasa a XI-a, a obținut Mențiune, ambele reprezentând Palatul Copiilor Bistrița. La această secțiune, Premiul „FLORENTINA FLORESCU” a fost desemnat Oanei Vrînceanu, cândva și ea membră activă a cercului literar de la Palatul Copiilor Bistrița. Momentan, Oana Vrînceanu este la a doua facultate clujeană și membră de ani buni a Cenaclului Vox Napocensis.
La secțiunea poezie, eleva Nicola Timar, clasa a IX-a, de la Clubul Copiilor Năsăud, profesor îndrumător Maria Rus, a primit Premiul „VALENTIN TAȘCU”. Câțiva liceeni de la Palatul Copiilor Bistrița au obținut și ei premii pentru poezie. Astfel, Premiul „THEOHAR MIHADAȘ” a fost adjudecat de Maria Matean, clasa a XII-a, Premiul „IOAN OARCĂSU” – Iulia Rebrean, clasa a X-a, Premiul „IOAN ȚEPELEA” – Antonius Iosif Chiciudean, clasa a XI-a, Premiul „IOAN ARCAȘU” – Antonia Maria Chiciudean, clasa a X-a, Premiul „EMIL ISAC” – Elena Ruxandra Câmpan, clasa a XII-a. Cercul „Micii Blandieni” de la Palatul Copiilor Bistrița a primit Marele Premiu „PETRU POANTĂ”.
Festivitatea de premiere s-a derulat pe platforma zoom, în 2 noiembrie a. c., toți liceenii bistrițeni implicați fiind prezenți online (video sau audio) la Premiere. Directorul Casei de Cultură a Studenților Cluj-Napoca, Flavius Milășan, care a investit mult efort și încredere în această competiție literară, s-a arătat mulțumit de efervescența Festivalului, fiind foarte deschis în a-i cuprinde pe tinerii acestei ediții în următoarea Tabără de creație Vox Napocensis, îndemnându-i: „Să fiți în viața culturală a orașului!”.
Moderatorul Premierii și coordonatorul Cenaclului Literar Vox Napocensis, referentul cultural dr. Victor Măruțoiu, a gestionat cu empatie față de tineri evenimentul, apreciind implicarea și dăruirea lor pentru literatură. De asemenea, a întărit faptul că schimburile de experiență Cluj-Bistrița, între cenaclurile literare implicate, sunt de bun augur, pe unii dintre liceenii bistrițeni cunoscându-i încă din ciclul primar, de pe cânderau laureați ai Concursului de poezie online, derulat de Biblioteca Județeană „Octavian Goga”, Cluj.
Considerăm că impresiile unor premianți sunt edificatoare pentru a sublinia impactul pe care-l au, în rândul tinerilor, astfel de manifestări:
„Personal, am fost tare fericită în momentul în care am aflat de inițiativa Cenaclului literar Vox Napocensis, tocmai pentru că a reușit să ne scoată afară din această bulă monotonă și să ne asigure o continuitate pe palierul literar. Dar am fost și mai fericită să văd că numele meu apărea pe lista laureaților festivalului, pentru Premiul IOAN ARCAȘ, la secțiunea poezie. Suntem înconjurați de o situație supărătoare, care, în fond, evoluează sub ochii noștri, și care a permis desfășurarea premierii doar de la distanță, în mediul online. Dar, în acest fel, m-am bucurat să văd un număr așa de mare de participanți, reprezentând nume pe care istoria literaturii le va păstra cel mai probabil de acum înainte. Cu siguranță, ne aflăm într-un punct al existenței în care avem nevoie de literatură mai mult ca niciodată, iar participarea la acest concurs nu a putut decât să-mi facă o deosebită plăcere.” – Antonia Chiciudean;
„Concursul a reprezentat o experiență nouă, unde am avut ocazia să îmi prezint câteva dintre lucrările mele și unde am reușit, încă de la prima participare, săobțin un premiu, de care sunt mândru. De altfel, premierea câștigătorilor a fost deosebită, având loc pe o platformă on-line. Atmosfera a fost una foarte plăcută, unde fiecare dintre noi am fost felicitați pentru munca depusă. De asemenea, numărul mare de participanți mi-a creat impresia că acest concurs este unul foarte bine cunoscut atât pe plan național, cât și pe plan internațional.” – Antonius Chiciudean;
„Să primesc un premiu în cadrul concursului Vox Napocensis a fost într-adevăr o adevărată reușită pentru mine și o surpriză foarte plăcută. În cadrul premierii, mărturisesc ca am avut emoții, chiar dacă aceasta s-a desfășurat în mediul online, pentru că m-am bucurat să mă aflu lângă tineri iubitori de literatură, oamenii care au o dragoste față de frumos, față de artă.” – Maria Matean.
Și profesoara Ionela-Silvia Nușfelean, coordonatoare a cercului Micii Blandieni de la Palatul Copiilor Bistrița, și-a exprimat, în cadrul premierii online, mulțumirea și responsabilitatea primirii unui asemenea premiu, care poartă numele marelui critic clujean PETRU POANTĂ, apreciind efortul și profesionalismul organizatorilor acestui frumos festival.
Un fapt cu totul special este că, în curând, tinerii laureați vor fi promovați și în Antologia aniversară, prilejuită și de împlinirea a 60 de ani de existență a Casei de Cultură a Studenților„DUMITRU FĂRCAȘ”, Cluj-Napoca. Publicarea e un mare premiu pentru tinerii scriitori la început de drum literar.
Citiţi şi:
- Trofeul Concursului Internațional Vox Napocensis a ajuns la Micii Blandieni Bistrițeni
- Tineri efervescenți pe „Plantația de cuvinte”
- Adolescenta Iulia Rebrean a debutat în Revista „Poezia”
- De la Palat la Vox!
- Părintele ieromonah Iuliu Marius Morariu, Marele Premiu „Petru Poantă” la Festivalul literar din Cluj-Napoca
Adaugă comentariu nou