Liviu Rusu, felicitat de Opoziţie

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud a fost felicitat de Opoziţie pentru managementul performant de la propria-i firmă, fapt care a determinat şi creşterea valorii afacerii sale.

“Ţin personal să-l felicit pe preşedintele Liviu Rusu pentru bunăstarea şi modul în care şi-a condus firma domniei sale. Am văzut cu reală satisfacţie că domnia sa şi firma domniei sale şi-au crescut potenţa financiară de 10 ori de când este la preşedinţia Consiliului Judeţean. Cred că tărie că absenţa domniei sale din imobilul din Piaţa Petru Rareş se datorează preocupării pentru firmă, altfel nu-mi explic, la câţi angajaţi are firma sa, vreo 2-3 cum sunt în statistici, nu-mi explic cum această firmă a prosperat. Îl felicit pentru că nu a reuşit să aibă vreun ban în cont, îl felicit pentru că şi-a cumpărat maşini noi, îl felicit pentru activitatea firmei şi îi doresc din 2012 mult success în această activitate economică, pentru că activitatea de la Consiliul Judeţean cred că am văzut-o cu toţii”, a transmis social-democratul bistriţean.

Declaraţiile vin pe fondul unui material realizat de Mediafax, în care, în baza declaraţiilor de avere şi de interese, erau analizate afacerile consilierilor judeţeni. “Potrivit declaraţiilor de avere şi interese ale preşedintelui CJ Bistriţa-Năsăud, Liviu Rusu (PDL), el este asociat unic la firma SC Montana Islaz SRL Sângeorz-Băi, firmă care se ocupă de fabricarea de furnire şi panouri din lemn. La început de mandat, el nota că a câştigat 12.000 de lei ca director al firmei sale, suma fiind aferentă primelor şase luni ale anului 2008. Tot atunci, el menţiona că valoarea părţilor sociale ale firmei sale se ridică la 14.900 de lei. Potrivit celei mai recente declaraţii de avere şi interese, valoarea la zi a părţilor sociale ale firmei SC Montana Islaz SRL a ajuns la 140.350 de lei în 2010, ceea ce înseamnă că a crescut de zece ori în timpul mandatului lui Rusu”, se arată în articolul Mediafax.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5