Local
|
Marţi, în ultima zi a lunii martie, legislativul local al comunei Leşu s-a întrunit în şedinţa lunară ordinară, la sediul Consiliului Local. Au fost adoptate toate proiectele de hotărâre aflate pe... |
Ieri marele poet Nichita Stănescu ar fi împlint 76 de ani. În memoria acestuia elevii claselor VII-XII a Grupului Şcolar Ion Căian Românul din Căianu Mic au susţinut un recital de poezie sub... |
|
Conducerea Colegiului Naţional „George Coşbuc” Năsăud, cu sprijinul Catedrei de Istorie-Socio-Umane, a ţinut să marcheze evenimentul ce a avut loc în urmă cu 91 de ani - Unirea Basarabiei cu România... |
“Călător prin viaţă”: monografie a satului Sita şi reflexii personale (Ed. Mirton, 2008, Timişoara)
Cartea prietenului meu Sandu Moldovan, trimisă tocmai de la Sita, dovedeşte încă o dată că... |
|
Oficiul de Urbanism, Amenajarea Teritoriului, are următoarele atribuţii¬:
- analizarea compatibilităţii scopului declarat pentru care se solicită emiterea certificatului de urbanism cu... |
In decursul anului 2008 activitatea institutiei a fost concentrata pe punerea in practica, cu mijloacele specifice si in conditii nu tocmai deosebite a programului propus pentru acest an cu... |
|
Şi în această primăvară se lucrează intens în zona noului cartier rezidenţial al oraşului Beclean. Din vara anului 2007, când au fost binaugurate lucrările în zonă şi până acum s-au înălţat pe... |
Băile Figa se află în plin şantier, proiectul PHARE implementat pe milioane de euro pentru dezvoltarea şi valorificarea potenţialului turistic al zonei prinzând din ce în ce mai mult contur. Este... |
|
Lucrările de etajare ale blocul de locuinţe sociale din Beclean, fost punct termic, dezafectat în urmă cu câţiva ani, au înregistrat un progres semnificativ în ultimul timp, astfel că deja... |
Şi în această primăvară se desfăşoară lucrări la realizarea noului bloc ANL aflat în construcţie la Beclean, pe strada Petru Maior. Valoarea totală a investiţiei este de 5,8 milioane de lei, bani... |
|
Consiliul Local Beclean a aprobat recent demararea realizării proiectului "Sistem Informatic Integrat, portal şi infochioşc, pentru eficientizarea managementului documentelor, a fluxului de... |
Numirea lui Grigore Timoce în funcţia de subprefect va produce unele schimbări în Consiliul Local Beclean. După instalarea în Consiliul Local a social-democratului Grigore Timoce, care venea la... |
|
Consiliul Local Beclean şi-a desemnat recent reprezentanţii în Consiliile de Administraţie ale unor instituţii de învăţământ din oraş.
La propunerea viceprimarului Mathe Ştefan, la Colegiul Naţional... |
În perioada următoare va începe campania anuală a curăţeniei de primăvară la Beclean şi în cartierele aparţinătoare: Beclenuţ, Figa, Coldău, Valea Viilor şi Rusu de Jos. Campania de curăţenie din... |
|
În această primăvară, una din speranţele cele mai mari ale beclenarilor a început să prindă contur. Este vorba despre modernizarea drumului naţional 17 pe raza oraşului Beclean. După ce ani de-a... |
În aceste zile a ieşit de sub tipar o carte inedită, „Istoria unui centru cultural”, sub îngrijirea năsăudenilor prof. Radu Băeş, cons. jr. Valer Petrehuş, cons. jr. Simona Monica Pop şi eleva... |
|
Sâmbătă, 28 martie a.c., în sala mare a restaurantului “Sălăuţa” din Năsăud s-a reuşit ceea ce se încearcă de aproape opt luni de zile: schimbarea conducerii şi a statutului de funcţionare a Uniunii... |
Va deveni buricul târgului din nou o zonă exclusiv pietonală? Sfârşitul de săptămână ne face să credem că aşa va fi, pentru că muncitorii au venit cu tractorul şi macaraua şi au luat acele cutii... |
|
Muzeul de Artă Comparată din Singeorz-Băi a organizat o noua ediţie a programului Formă şi Dialog, având ca invitaţi pe artistul plastic Onisim Colta, unul dintre cei mai reprezentativi artişti... |
La 27 martie 2009 s-a desfasurat sedinta ordinara a Consiliului Local Rodna, cu urmatoarea ordine de zi:
Proiectul de Hotarare privind alegerea presedintelui de sedinta al Consiliului Local al... |
|
Se duc, unul câte unul, oameni care au fost adevărate repere pentru breasla din care au făcut parte. Gheorghe Bodea s-a născut la 7 ianuarie 1949 la Dej. După câţiva ani de la absolvirea şcolii de... |
La începutul săptămânii acesteia, mai exact marţi, 24 martie, la Primăria oraş Năsăud a sosit un transport umanitar cu materiale pentru Spitalul orăşenesc „Dr. George Trifon”, şcoli şi pentru... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
„Când bați porcul, el zice că-l scarpini”, spune un proverb care surprinde o realitate din...
Comentarii
Doliu în învățământul bistrițean. A plecat la cele veșnice profesoara Anamaria Ardelean Vlad
Mariana Pecora -
Mar, 19:54
Odihneste-te in pace, draga mea prietena.
Doliu în învățământul bistrițean. A plecat la cele veșnice profesoara Anamaria Ardelean Vlad
Victor și Veronica Știr -
Mar, 19:49
Pierdem un profesor rasat, un intelectual veritabil, un om cu majusculă!
Prezența Dânsei în orice...
Doliu în învățământul bistrițean. A plecat la cele veșnice profesoara Anamaria Ardelean Vlad
POP MIHAELA -
Mar, 16:11
Odihnă veșnică în pace și lumină! Condoleanțe familiei indurerate!
La mulți ani doamnei consilier județean MIRELA CÎRCU din Sângeorz-Băi!
George Carp -
Mar, 10:38
La multi și frumoși ani alături de familie! Mari și Dan Popescu
Doliu în învățământul bistrițean. A plecat la cele veșnice profesoara Anamaria Ardelean Vlad
Ardelean Ioana -
Mar, 09:01
Odihnă veșnică și tihnita, Ani dragă!
Aniversări
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Gavrilă Tudor Zinveliu, preot paroh la Bichigiu.
În zi de naştere, adresăm doamnei consilier judeţean MIRELA CÂRCU, urări de sănătate, împliniri profesionale şi bucurii alături de cei dragi! La...
Astăzi îl sărbătorim pe Andrei Tarniță, fondatorul Latin Art Dance, omul care a transformat pasiunea pentru dans într-un proiect dedicat oamenilor,...
































