Mai puţin cu 265 de profesori în judeţ

Anul şcolar 2010-2011 va avea cu 265 de profesori în minus în Bistriţa-Năsăud, nefiind luate în calcul cadrele didactice titulare, ale căror posturi nu vor suferi modificări.

Reducerea este impusă de Ministerul Educaţiei pentru diminuarea cheltuielilor de personal. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud speră ca prin această măsură să se facă economii importante, apelându-se şi la comasări, cele mai importante decizii afectând chiar municipiul Bistriţa. Mai multe şcoli din oraş vor primi de la toamnă şi alte unităţi din satele învecinate, unităţi care dacă nu se comasează riscă să nu îşi mai poată acoperi cheltuielile. În ce priveşte mediul rural, în fiecare comună va funcţiona o singură şcoală, astfel încât acolo unde numărul elevilor este prea mic, se va recurge la comasări.

Mai exact, Şcoala Generală din Sigmir va fi mutată la Şcoala Generală „Lucian Blaga”, elevii de la unitatea şcolară din Ghinda vor învăţa din toamnă la Şcoala „Ştefan cel Mare”, iar Şcoala Generală din Unirea se va muta la Şcoala „Avram Iancu” din Bistriţa. “Noi vrem să-i asigurăm pe părinţi că vom asigura transportul elevilor acolo unde se impune şi că fiii lor vor beneficia în continuare de educaţie şi nu vor fi probleme. Sperăm ca toate măsurile să se poată aplica şi să nu avem parte de probleme şi toţi să înţeleagă că se face acest lucru pentru ca elevii să poată învăţa în continuare, pentru că este nevoie de bani, cheltuieli, care din toamnă se vor face „per capita”, ceea ce este mai greu pentru o şcoală unde sunt mai puţini elevi”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ BN.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5