Descentralizarea către administraţia locală

Intenţia preşedintelui Traian Băsescu de reorganizare administrativă a României, prin desfiinţarea actualelor judeţe şi Consilii judeţene a adus şi va aduce în discuţie problematica descentralizării către administraţia locală.

Problema ridică două semne de întrebare, de a căror răspuns depinde în mare măsură dezvoltarea României în următoarele decenii. Din acest punct de vedere viziunea, scopul şi strategia descentralizării sunt esenţial de definit si pionat, ca măsuri şi efecte. Întrebările sunt: câtă descentralizare , cum să se facă şi care sunt pârghiile prin care descentralizarea să aducă efecte pozitive pentru cetăţeni.

Ce s-a făcut până acum constituie un exemplu de cum nu trebuie făcută descentralizarea . Învăţământul preuniversitar, reţeaua de dispensare şi spitale, poliţia locală, asistenţa socială ( mai puţin sistemul de pensii) sunt ilustrarea evidentă a unui fel de struţo - cămilă, în care persistă o dublă subordonare păguboasă între Bucuresti şi comunităţile locale. A duce către administraţiile locale problema responsabilităţilor pentru infrastructura acestor activităţi, fără a fi corelată cu asigurarea finanţării sau cu posibilitatea deciziei pe fondul acestor domenii de activitate a fost o eroare. Rezultatul este că nu există strategie unitară, nici pentru învăţământ, nici pentru sănătate sau alt segment. Primăriile au reabilitat în multe localităţi rurale sau în oraşe mici, cu fonduri din buget sau atrase, clădirile pentru şcoli sau spitale, iar peste un an vine ministerul şi decide închiderea lor şi transformarea în alte destinaţii. Haosul este total şi banii au fost cheltuiţi fără nici o eficienţă. Centralizarea deciziei pentru organizarea activităţii, a planului de şcolarizare, domeniilor de pregătire a elevilor sau, care şi câţi bolnavi pot fi internaţi şi trataţi, care se închid, care se comasează şi cum se finanţează activitatea acestor entităţi este un act total neproductiv şi ineficient.

La fel se întâmplă şi în cazul Poliţiei locale, care, treptat, acumulează activităţi de pază şi ordine, circulaţie ( parţial), disciplina în construcţii, respectarea regulilor în comerţ , iar acum se vorbeşte de revenirea „securiştilor” dar şi de comasări , desfiinţări, reduceri. În ţările dezvoltate într-o economie de piaţă, de la care ar trebui preluăm fără modificări, modul de organizare şi administrare, lucrurile sunt simple şi pleacă de la un principiu valabil de zeci de ani: o activitate, o organizaţie are un singur şef, o singură conducere şi o abordare unitară. Conducerea unui land din Germania, sau a unei regiuni din Franţa decide singură dacă o şcoală sau un spital se închide sau se comasează, dacă dintr – o şcoală ies absolvenţi de bucătari sau numai fizicieni, dacă în spital se tratează numai boli de plămâni sau numai copii. Ei stabilesc dacă trebuie plătite taxe pentru aceste servicii sau asistenţa este gratuită. Ei, reprezentanţii locali ai comunităţii, aprobă bugetul, numesc directorii şi decid în toate problemele de organizare şi funcţionare a entităţii. Acesta este modelul de descentralizare pe care trebuie să-l impunem şi să-l realizăm şi în România.

Nu cred în povestea că nişte funcţionari din ministere şi alte agenţii guvernamentale, oricât de bine ar fi intenţionaţi – ceea ce nu este întotdeauna cazul - să poată şti ce se întâmplă şi ce decizii sunt cele mai corecte în 44 de judeţe, în 8, 12 sau 16 regiuni din ţară .

Revenind la reorganizarea administrativă şi descentralizare, despre care în ultimele săptămâni s-a vorbit mult şi nu s-a concluzionat nimic, timpul jumătăţilor de măsură de măsură a trecut. S-a dovedit neviabil sistemul dual de conducere şi administrare. Cu cât decizia va fi luată din Bucureşti şi transferata către comunităţile locale, fie la nivel de oraşe şi comune, judeţele asa cum sunt acum, judeţe/ regiuni mai mari, cu atât mai bine va fi pentru cetăţeni, membri ai comunităţii respective. Nivelele de administraţie, cu cât sunt mai puţine , iarăşi este mai bine; unitatea de bază trebuie să fie municipiul, oraşul şi comuna ( dar nu comună cu trei sate şi 600 fumuri). O comună cu mai puţin de 5000 de case nu cred că este justificată. Aşa cum nu cred că, organizarea pe patru paliere a administraţiei, propusă într-unul din programele politice de reorganizare, ( oraş/ comună, judeţ, regiune şi Bucureşti) este una benefică pentru comunităţile locale şi pentru actul eficient şi eficace de administraţie publică.

Cum cred ca trebuie să arate o administraţie locală de municipiu, aşa cum este Bistriţa, că e sau nu capitală de judeţ, în tableta următoare.

Andrei Rusu,

Viceprimar al Bistriţei .