Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Țara Năsăudului, în sărbătoare. Credincioşii s-au închinat la o icoană făcătoare de minuni

sursa Radio Renaşterea

Mii de credincioși bistrițeni, dar și din alte județe au fost prezenți luni, 29 iunie 2015, la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Țara Năsăudului. Așezământul monahal și-a sărbătorit hramul în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Înaltpreasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie pe altarul de vară al mănăstirii, înconjurat de aproape 30 de preoți. După citirea pericopei evanghelice, Mitropolitul a rostit un cuvânt de învățătură despre cei doi Sfinţi Apostoli și despre misiunea pe care aceștia au desfășurat-o pentru propovăduirea credinței creștine. Totodată i-a îndemnat pe credincioși să-i aibă ca model în viața duhovnicească pe Sfinții Apostoli.
Cei prezenți la hramul mănăstirii ocrotită de Sfinții Apostoli Petru și Pavel s-au putut închina la o copie a icoanei Maicii Domnului „Prodromiţa“. Realizată de călugării Schitului românesc „Prodromu” din Muntele Athos, icoana este adăpostită de aşezământul monahal „Sfânta Elisabeta” din cartierul Bună Ziua, din Cluj-Napoca. De aici a fost dusă vineri, 26 iunie 2015, la mănăstirea năsăudeană, de o delegație în fruntea căreia s-a aflat duhovnicul mănăstirii „Sfânta Elisabeta” părintele Natanael Zamfirache.
Așezământul monahal „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Ţara Năsăudului are o istorie veche. La hotarul ce desparte localitățile Rebra și Parva a existat un locaș de rugăciune ce și-a avut începuturile în anul 1755. În anul 1782, viețuitorii mănăstirii au fost alungați de trupele austro-ungare, dar bisericuța a rămas intactă. De atunci mănăstirea a mai fost locuită de călugări temporar, până în 1822 când locașul de cult din lemn a fost demontat și mutat mai întâi în cimitirul vechi, iar de acolo, la scurt timp, pe locul unde se află astăzi biserica parohială.
Noua mănăstire a fost fondată cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu. La data de 21 iulie 1993, șapte viețuitori ai mănăstirii Turnu au primit binecuvântarea de a întemeia o mănăstire pe vechea vatră dintre localitățile Rebra și Parva, după cum am aflat de la starețul mănăstirii, părintele Chiril Zegrean. În anul 1994 s-a pus piatra de temelie a bisericii mari din zid, care a fost târnosită în anul 2009. În cadrul aşezământului au fost amenajate, în ultimii ani, două corpuri de chilii, o bibliotecă şi un arhondaric pentru pelerini. Obștea de monahi este condusă de părintele protosinghel Chiril Zegrean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5