MAREA TRANSILVANIE …

TRANSILVANIA – este o regiune geografică din centrul, vestul și nord-vestul României în care se îmbină armonios toate formele de relief ce oferă condiții prielnice și resurse necesare vieții oamenilor. Numele de Transilvania îl întâlnim pentru prima dată în latina medievală a sec. XI „terra ultra silvam” și înseamnă teritoriul de dincolo de pădure. Sub aspect politico-geografic se conturează treptat două sensuri, unul mai restrâns și altul mai larg. Cel restrâns, se referă la zona intracarpatică (aprox.57.000 km.p), cel larg, adaugă la această zonă Banatul, Crișana, Sătmarul și Maramureșul (peste 100.000 km.p).
Datorită condițiilor naturale prielnice vieții și activității oamenilor, acest teritoriu a fost locuit neîntrerupt încă din paleolitic, așa cum dovedesc complexele de „culturi arheologice”, așezările dacilor, celților, romanilor, daco-romanilor, migratorilor, românilor, maghiarilor, pecenegilor și cumanilor, sașilor și secuilor. Izvoarele istorice documentare, ne dau informații din ce în ce mai cuprinzătoare, începând cu secolul al XI-lea. Ele se referă la organizarea populației, la raporturile dintre grupările etnice, la conducători, la religie, la năvălirile străine, la dependența sau apartenența față de marile state din această parte a Europei – Ungaria, Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic, Austro-Ungaria.
Cu o populație, formată majoritar din români, cu excepția unor enclave, supuși celor trei „națiuni privilegiate” – maghiari, sași și secui, Transilvania a parcurs un „timp istoric” măsurat în multe secole. „Deșteptarea” românilor și a dorinței lor de a avea drepturi egale cu celelalte națiuni cu care trăiau împreună de veacuri, a fost un proces istoric de lungă durată. Treptat, ei și-au dat seama, că locul lor nu este în cadrul Ungariei sau Austriei, ci alături de România. Și atunci când condițiile au devenit favorabile, au realizat un mare act istoric – Unirea cu România, la 18 noiembrie/1 decembrie 1918, prin adoptarea Rezoluției de la Alba Iulia. Adunarea de la Alba Iulia unde s-a adoptat această Rezoluție, s-a ținut într-o atmosferă de sărbătoare. Au venit 1.228 de delegați oficiali ce reprezentau pe românii din 130 de cercuri electorale din cele 27 de comitate, care în sala „Cazinei” militare au ales ca președinte al Marii Adunări Naționale pe Gh. Pop de Băsești, ce la ora 12, a anunțat votarea unanimă a Rezoluției, citită de episcopul greco-catolic Iuliu Hossu. „Adunarea Națională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acestor români și a teritoriilor locuite de dânșii cu România”. De la 8 tribune, purtătorii de cuvânt, explică celor peste 100.000 de participanți măreția clipelor pe care le trăiesc.
La aceste mărețe clipe istorice, au participat și din satul Budești, învățătorul de atunci, Toma Alexandru și țăranul Dorhoi Ioan.
Ca să nu ne „risipim” ca popor și națiune trebuie să ne bazăm pe cel puțin două elemente pe care le aflăm în credință și în istorie, elemente accesibile fiecăruia, în funcție de nivelul său de înțelegere. Câtă dreptate avea, în urmă cu peste un secol și jumătate, Mihail Kogălniceanu, când afirma – „Istoria, după Biblie,trebuie să fie, și a fost întotdeauna, cartea de căpetenie a popoarelor, și a fieștecăruia om îndeosebi, pentru că fieștecare află în ea reguli de purtare, sfat la îndoielile sale, învățătură la neștiința sa, îndemn la slavă și la faptă bună”.