Medicii Andrei Farcaș-Rotariu, Lucian Colța, Septimiu Bumbu, asistenta medicală Diana Ursa, Colegiul Medicilor BN și Spitalul Județean de Urgență Bistrița, premii la Gala Elitelor Medicale
Bistriţa a avut onoarea de a găzdui Gala Elitelor Medicale, eveniment ajuns anul acesta la cea de-a VI-a ediţie, una care marchează transformarea celui mai mare eveniment de profil din România într-o manifestare de anvergură internaţională. Gala Elitelor Medicale a fost organizat sub egida publicației Ziar Medical, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Bistrița și Consiliul Județean Vistrița-Năsăud. Este cel mai important eveniment cu caracter medical din România, o manifestare de amploare, al cărei scop este recunoaşterea publică a meritelor profesioniștilor din domeniul medical care au avut un impact semnificativ în societate, a acelor specialişti care, prin dedicarea de care dau dovadă în fiecare zi, ridică nivelul medicinei româneşti.
Ionuț Geană, directorul publicației „Ziar Medical” și fondatorul Galei Elitelor Medicale, a menționat că este un eveniment de recompensare a performanțelor medicale de excepție. "Vă mărturisesc că nu doar în acest oraș, ci în întregul județ, sănătatea este un domeniu de interes major pe agenda autoritățile județene, astfel încât serviciile mediccale să fie un exemplu de practică medicală, atât prin realizările în infrastructură și tehnică medicală, pe care Consiliul Județean și Spitalul Județean le-au făcut, cât și prin prețuirea la justă valoare a personalului medical”, a declarat Ionuț Geană. Acesta a mulțumit Consiliului Județean, Spitalului Județean de Urgență Bistrița și Colegiului Medicilor Bistrița-Năsăud pentru sprijinul oferit în organizarea evenimentului și a Forumului Serviciilor și Tehnologiilor Medicale (FSTM), care a cuprins 7 conferințe tematice.
Șase premii din cele 26 acordate au fost adjudecate de Bistrița, și anume:
- Dr. Andrei Farcaș-Rotariu – Medic Specialist Neurochirurgie, “Doctorul care ia durerea cu mâna”
2. Dr. Lucian Colța – Medic Primar Obstetrică-Ginecologie, șef Secție Obstetrică-Ginecologie
3. Dr. Bumbu Bogdan Septimiu - Medic Specialist Ortopedie Și Traumatologie, Șef Secție Ortopedie și Traumatologie
4. Asistent medical principal Diana Georgeta Ursa
5. Colegiul Medicilor Bistrița-Năsăud – președinte, dr. în științe medicale Dănuț Cocoi
6. Spitalul Județean de Urgență Bistrița, manager Gabriel Lazany- ”Înaltă performanță în managementul sănătății”
***
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a fost premiat pentru susţinerea dezvoltării infrastructurii sanitare, acordându-i-se "premiul pentru viziune şi strategii în sănătate". Premiul a fost ridicat de către secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Aurel Mohan, care a asigurat autorităţile bistriţene de tot sprijinul ministerului în dezvoltarea proiectelor din domeniul medical, potrivit Agerpres.ro.
Citiţi şi:
- Felicitări, dr. Anamaria Bumbu, dr. Bogdan Bumbu şi dr. Bogdan Oprea! Preşedintele Moldovan: Investiţiile în sănătate au rost!
- Felicitări! Chirurgul plastician Mihaela Albu, premiată la Gala Zetta! Andreea Marin, gazda evenimentului
- Dr. Iuliu Ioan Silveșan, medic la Spitalul Județean de Urgență, a trecut poarta veșniciei
- Cine sunt cei 26 de laureați ai Galei Elitelor Medicale de la Bistrița, cel mai mare eveniment medical al anului în România
- Premieră medicală, la Spitalul Județean de Urgență Bistrița: prima operație pe creier cu trezire intraoperatorie. Felicitări medicilor Andrei Farcaș-Rotariu, Anca Moldovan, Horațiu Chițac, Adina Timbuș
Comentarii
Convingeți-ne că la Bistrița putem beneficia de servicii medicale de calitate
Sunt un ins tomnatic care n-a avut niciodată și nu are nici în prezent o părere grozavă referitoare la calitatea serviciilor oferite de cea mai mare și mai importantă unitate medicală a județului. Aceasta poate și datorită unor situații nu tocmai fericite cu care s-au confruntat aparținătorii sau despre care am luat act. În urmă cu câțiva ani, o nepoțică, pe atunci elevă în clasa I ( în prezent farmacistă - n.n.), a suferit o fractură la un picior. A fost internată la secția chirurgie-ortopedie, unde a beneficiat de un aparat gipsat. La câteva zile de la externare avea, însă dureri mari, iar părinții au constatat că problema nu fusese rezolvată. Exasperați m-au rugat să le sugerez o soluție. Le-am propus să apeleze la un “ortoped autodidact” format de “Mama Berceoaia“ de la Maieru, de genul fostului morar Dumitru Deșter, de la Ragla și a celorlalți. N-a fost o soluție rea pentru că “specialistul” cu o mișcare rapidă numai de el știută, i-a repus femurul la loc, l-a bandajat cu miere polifloră și alte preparate naturiste, după care a procedat la o imobilizare corectă, iar după câteva săptămâni cu emoțiile și durerile suplimentare inerente pentu pacientă și cheltuielile suplimentare pentru părinți problema s-a rezolvat. După câțiva ani am avut nevoie personal de o intervenție chirugicală pentru o banală apendicită, dar ca mulți alți concitadini n-am apelat la unitatea bistrițeană aflată doar la câțiva pași, ci la mâinile de aur ale regretatului chirurg Pop Șerban Mihai, fostul șef al secției chirurgie a Spitalului orășenesc Năsăud, care nu avea condiții, dar le suplinea prin pricepere, măiestrie, empatie și marea sa omenie. Disfuncționalitățile majore, ce s-au făcut resimțite în activitatea UPU în perioada de pandemie, unde regretata soție n-a fost luată în seamă decât după mari și multe insistențe și după zece ore de așteptare !!!, n-au fost de natură să mărească încrederea pacienților în calitatea serviciilor medicale bistrițene, dimpotrivă. E un adevăr incontestabil, în ultimii ani, la Bistrița s-au făcut investiții masive în infrastructura medicală, în aparatură și tehnică medicală, dar lipsește esențialul: încrederea pacienților că aici pot beneficia de servicii medicale de calitate. E de datoria decidenților politici și administrativi ai domeniului să stabilească cauzele și să ia măsuri să se intre în normalitate și abia apoi să accedem în lumea elitelor.
Doctorul care ia durerea cu mana... bullshit
Nu vreau sa denigrez pe dr farcas,sunt operat de 3 luni de hernie de disc Desi operatia pare reușita am in continuare dureri ,nu presupun ca nu sa incercat medical tot ce sa putut poate sunt eu un caz unic, Dar am ramas cu un gust rece de lipsa de informații, nu am primit aproape 0 informații de operatie iar informațiile de recuperare au fost asa aruncate rapid, cand am fost si am zis ca am dureri si ca am cerut si alte opinii ,replica a fost si de ce ai mai venit la mine?
Adaugă comentariu nou