Meşterul Aurel Motofelea i-a făcut curea lui Amza Pelea

Aurel Motofelea din Domneşti şi-a dedicat viaţa curelelor, trecând peste prejudecăţile legate de meşteşugurile pe cale de dispariţie. Este un om care se făleşte cu realizările pe care le are, cu priceperea şi îndemânarea, care i-au adus recunoştinţa breslei. Şi bine face.

Are comenzi atât în ţară cât şi peste hotare, casa sa fiind mereu vizitată de cei care doresc curele de diverse mărimi şi modele. E singurul curelar din Domneşti ce îmbină meseria cu arta, cu bunul gust şi cu priceperea pe care ţi-o dau anii petrecuţi în această meserie, peste 40 la număr.

“Nu vreau să spun că sunt cel mai bun, însă dacă vine cineva şi îmi spune că e mai bun decât mine, îl invit să facă după mine toate obiectele pe care le fac eu, şi atunci am să-l cred”, spune Motofelea. Îşi aminteşte cu drag de ziua în care a luat pentru prima dată bucata de piele în mână. I-a fost dat să înveţe pe lângă meşterii măiereni, o lună, la mare. Înainte lucra pe şantier la Bistriţa, însă după cinci ani şi-a dat demisia şi s-a apucat de meseria care l-a însoţit o viaţă.

Dacă vrei să ai o curea bine lucrată, ori frumos ornamentată, îţi trebuie cel puţin o săptămână. “Sunt clienţi care cer o anumită ornamentaţie ori cusături făcute cu mâna, ceea ce desigur, durează mult mai mult. Îmi place ceea ce fac, deoarece pot controla întregul proces, începând de la cumpărarea pielii şi până la produsul finit.”, povesteşte meşterul. A fost doar o întâmplare că a deveniut curelar. Însă acum din perspectiva anilor care au trecut, îi pare bine că a ales această meserie. De atunci au trecut mulţi ani, iar curelarul a ornamentat sute, ori poate mii de curele, piei, şei ori alte obiecte de pielărie.

A atras atenţia prin tehnica ornamentaţiei, deoarece aşa cum o recunoaşte chiar el “întotdeauna poţi găsi ceva nou, ceva deosebit. Mă refer aici în special la ornamentare”. Meşterul nu prea mai bate târgurile pentru a vinde curele late iubitorilor de artă populară, dar şi celor cu probleme de sciatică, deoarece oamenii vin acasă. “E simplu să ajungeţi la mine, şi câinii mă cunosc, Domneşti 113”, spune nenea Aurel râzând sănătos. Mâhnirea lui este că mica afacere nu este sprijinită de autorităţi. „Există atâta birocraţie pentru obţinerea banilor europeni încât te lipseşti cu plăcere”, zice meşterul.

Dacă în trecut nu exista piele tăbăcită gata de cumpărat ca acum, aducându-se pieile crudă, care se săra şi usca, apoi se tăbăcea, pe două căi: una vegetală, care dura 3 săptămâni şi una minerală, care dura 10 zile, acum lucrurile s-au mai simplificat, pielea se ia de la fabrică, gata făcută. Cureaua o dă cu 100-150, până 1000 lei, în funcţie de muncă şi ornamente.

Meseriaşul are şi o tehnică de a-şi atrage publicul-ţintă. În micuţul său atelier, printre materialele necesare confecţionării curelelor tronează voia bună. Prima curea i-a făcut-o marelui actor Amza Pelea, la mare. Apoi primarului din Sângeorz Băi, în anul 1971. De atunci lista a continuat cu nume sonore, dar şi cu oameni simpli.

Meşterul nu are cui să lase meseria. Tinerii nu prea sunt interesaţi. Sperăm însă că meşteşugul nu se va stinge odată cu meşterul. O poveste a identităţii noastre, care trebuie să continuie.