Ministrul Petre Daea, impresionat de Monumentul Ţăranului Român de la Zoreni, va dona bani pentru editarea unor cărţi de promovare
Ministrul Petre Daea a fost la Zoreni, la Monumentul Țăranului Român, cu ocazia vizitei sale la Sânmihaiu de Câmpie. Acesta a catalogat monumentul drept "un loc al sensibilității umane", "un impresionant moment al respectului faţă de hrănitorul de țară".
"Am zăbovit la acest monument, (...) o siluetă plină de învățăminte. În momentul în care te uiți la acel monument, îți dai seama câtă strădanie, câtă energie pierdută și câtă lacrimă a suferinței a trebuit să verse generațiile trecute ca noi să avem astăzi ce putem avea. Vă felicit dle primar pentru acest frumos obiectiv și vă îndem să păstrăm respectul pentru țăran, pentru omul care lucrează, fără acoperiș deasupra capului, nu ține seama nici de vreme, nici de vremuri, ca să-și hrănească poporul. Poporul a fost hrănit de țăranii români. Am avut posibilitatea să mă întâlnesc cu o parte din țărani, dintre locuitorii Zorenilor, care au fost deosebit de bucuroși", a declarat ministrul Daea, în cadrul unei conferinţe de presă.
Ministrul Agriculturii a precizat că va da o sumă de bani din salariul său pentru a mai edita cărți cu acest "obiectiv formidabil", care să fie distribuite în toată țara, acolo unde există interes.
Citiţi şi:
- Sărbătoare la Sânmihaiu de Câmpie, în prezenţa ministrului Agriculturii, Petre Daea
- Monumentul Țăranului Român din Zoreni, sub ninsorile de februarie
- Monumentul Țăranului Român, dezvelit, sâmbătă, la Zoreni
- Problemele fermierilor bistriţeni, puse de deputatul Suciu pe masa ministrului Agriculturii
- Nina Rus a reprezentat Bistriţa-Năsăud la Târgul de la Ministerul Agriculturii! Ministrul Petre Daea, invitat la Bistriţa
Adaugă comentariu nou