Ministrul Pricopie apreciază că numărul înscrierilor în clasa pregătitoare ar trebui să crească până la 190.000-200.000

Sursa: agerpres

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, consideră că după următoarea etapă de înscrieri, numărul copiilor din clasa pregătitoare ar putea ajunge la 190.000-200.000, deoarece acesta este numărul celor născuţi în urmă cu şase-şapte ani.


"Avem evoluţia cererilor depuse pe zile. În prima etapă, spre deosebire de ce s-a întâmplat anul trecut în patru etape, avem 163.000 de cereri depuse. Anul trecut, pe toate cele patru etape au fost aproximativ 130.000. E important însă să vedem care ar trebui să fie valoarea maximă. Noi am estimat - şi estimările noastre au corespuns pentru prima etapă. În a doua etapă eu cred că trebuie să mergem până spre 190.000, poate chiar 200.000 de înscrieri în clasa pregătitoare, depinde de influenţa învăţământului particular la zona nivelului primar. De ce 200.000? Pentru că acesta este numărul celor născuţi în urmă cu şase-şapte ani. Precizez de la început că sunt locuri suficiente", a afirmat ministrul luni, la Palatul Victoria, într-o videoconferinţă cu reprezentanţii inspectoratelor şcolare din teritoriu.


Ministrul a menţionat că numărul cel mai mare de înscrieri a avut loc între 2 şi 5 aprilie, scăzând gradual spre ultima săptămână, până pe 22 aprilie. Pe de altă parte, Pricopie a atras atenţia asupra faptului că un număr similar de cereri ar fi trebuit să fie înregistrat şi anul trecut, adăugând că vor fi analizate motivele pentru care au existat doar aproximativ 130.000 de înscrieri.


"În săptămânile următoare va trebui să introducem în baza de date (...) toţi copiii de la grupa mică până la clasa a XII-a. În prima etapă însă vom acoperi zona grupa mică-clasa a patra şi, în funcţie de informaţiile din baza de date, în special codul numeric personal, vom şti exact unde se află copiii în raport cu grupa de vârstă şi în felul acesta vom vedea de ce anul trecut s-au înscris doar 130.000 de copiii la clasa pregătitoare, când în mod normal ar fi trebuit să vină aproximativ 190.000-200.000 şi vom vedea la sfârşitul celei de-a doua etape unde sunt copiii, în cazul în care există o diferenţă între numărul de copii înscrişi şi natalitate", a explicat el.


Ministrul a insistat ca părinţii acelor copii pentru care nu a fost soluţionată cererea de înscriere să fie bine informaţi asupra opţiunilor existente pentru etapa următoare.


"Oricum, principiul de la care plecăm este că nu există cerere care să nu fie soluţionată. Sigur că depinde de la o şcoală la alta, în funcţie de capacitate, dar toţi copiii vor fi cuprinşi în ciclul primar", a spus Pricopie.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5