Mitropolitul Andrei, academicianul Gh. Chivu, universitarii Ioan Chirilă și Constantin Necula vin la Rodna. Conferinţa TDR, pentru prima dată în mediul rural
Ediţia a IX-a a Conferinţei TDR se va desfăşura în perioada 10-11 mai 2018, în Rodna, Bistriţa-Năsăud.
Organizarea Conferinţei Naţionale „Text şi discurs religios”, pentru prima dată în mediul rural, ne face să ne amintim de vorbele lui Lucian Blaga: „veşnicia s-a născut la sat”. Organizarea CNTDR la Rodna, în anul centenarului Marii Uniri, este un prilej de omagiere a memorandiştilor originari din sau adoptaţi de aceste meleaguri (Ioan Para, Gherasim Domide), a personalităţilor culturale şi ştiinţifice care şi-au legat destinul de ţinuturile năsăudene şi care au contribuit la unitatea tuturor românilor, la iluminarea acestora. Rămîne memorabilă fraza episcopului Iuliu Hossu, rostită în faţa Marii Adunări de la Alba Iulia, în timp ce-l îmbrăţişa pe episcopul Miron Cristea: „Pe cum ne vedeţi azi îmbrăţişaţi frăţeşte, aşa să rămînă îmbrăţişaţi pe veci toţi fraţii români!”.
După cum ne declară prof. Vali Ganea, directorul Liceului Tehnologic din Rodna, manifestarea va fi organizată pe următoarele secţiuni:
- Traducerea textului sacru
- Retorica textului/discursului religios
- Literatura şi sacrul
Locul desfăşurării: Căminul cultural (10-11 mai 2018) şi Liceul Tehnologic din Rodna (11 mai 2018).
Joi, 10 mai 2018
- 15:00–15:30: Secretariat tehnic. Primirea participanţilor la Căminul Cultural Rodna. Înmânarea mapei conferinţei (Căminul cultural)
- 15:30-16:00: Te Deum oficiat de IPS +Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului (Biserica Ortodoxă Rodna)
- 16:00–17:00: Deschiderea oficială (Căminul cultural)
- 17:00–18:30: Conferinţe în plen
Prof. univ. dr. acad. Gh. Chivu, Scrisul religios și unitatea limbii române
Prof. univ. dr. pr. Ioan Chirilă, Înțelepciune și Unire/Unitate acțională în Sf. Scriptură și în istoria națională a românilor
Conf. univ. dr. pr. Constantin Necula, Principii ale pedagogiei comunicării religioase astăzi
- 18:30–19:10: Spectacol
- 19:30: Cina (Pensiunea Decorale, Cormaia - Sîngeorz-Băi)
Vineri, 11 mai 2018
- 9:00–11.00: Lucrări pe secţiuni: Retorica textului/discursului religios (Căminul cultural)
(Moderatori: Prof. univ. dr. Ștefan Oltean, Prof. univ. dr. Nicolae Felecan)
Ștefan Oltean, Ficțional și sacru. Repere semantice și pragmatice
Nicolae Felecan, Sacrul în discursul (politic) de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918
Vasile D. Țâra, Cultura ecleziastică, făuritoare și păstrătoare a unității de limbă și de neam
Mihai Valentin Vladimirescu, Retorica discursului profetului Ieremia împotriva Babilonului
Viorella Manolache, 1918 în paginile revistei „Cultura creştină” de la Blaj (dacă Sfântul Pavel ar trăi ... ar fi gazetar!)
Mihai Floroaia, Ideea unităţii naţionale în discursul clericilor la Marea Unire din 1918
- 11:00–11.30: Pauză
- 11:30–13.30: Lucrări pe secţiuni: Traducerea textului sacru (Căminul cultural)
(Moderatori: Prof. univ. dr. Alexandru Gafton, Conf. univ. dr. Bogdan Țâra)
Alexandru Gafton, Traducere și exegeză
Bogdan Țâra, Terminologia religioasă în Lexiconul de la Buda
Ana Maria Minuț, Ioan Constantin Lihaciu, Lexicul religios din gramatica lui Ioan Piuariu-Molnar: Deutsch-Walachische Sprachlehre, Viena, 1788
Adina Chirilă, O metaforă pierdută: Corpul este o construcție solidă. Despre opțiuni de traducere în Iov 10, 11
Petre Gheorghe Bârlea, Intensitate, repetiție și redundanță în versiunile românești ale Noului Testament
Retorica textului/discursului religios (Primăria Comunei Rodna, Sala de ședințe)
(Moderatori: Conf. univ. dr. Sorin Guia, Lector univ. dr. Maria Aldea)
Daiana Felecan, Construcție și interpretare în rugăciune
Oliviu Felecan, Mihaela Munteanu Siserman, Interpretări sociolingvistice ale unui text administrativ emis de instituții bisericești
Sorin Guia, Argumente bazate pe autoritate în discursul religios românesc
Octavian Gordon, „Sfârșitul neînfruntat” al vieții sau despre necesitatea înnoirii limbajului liturgic românesc
Maria Aldea, Monica Vlase Carte și religie la sfârșit de secol XVIII: Ducere de mână cătră cinste și direptate (Buda, 1798)
- 13:30–15.00: Pauză de masă (Pensiunea Doris, Rodna)
- 15:00–17.00: Lucrări pe secţiuni: Traducerea textului sacru (Căminul cultural)
(Moderatori: Prof. univ. dr. Gheorghe Chivu, Lector univ. dr. Octavian Gordon)
Adrian Chircu, Veche terminologie religioasă latinească tălmăcită în limba românească. Observaţii asupra dicţionarului lui Teodor Corbea (Dictiones latinae cum valachica interpretatione)
Pal Eniko, Statutul maghiarismelor în citările biblice din Catehismul lui Fogarasi (1648) în comparație cu pasajele corespunzătoare din NTB (1648) și BB (1688)
Sebastian Voicu, Verba sentiendi în Ioan, 1:1
Cristiana Arghire, Prezența unui termen controversat în textul biblic: parrhêsia
Călin Popescu, Istoricul şi filosofia traducerilor biblice româneşti publicate de Societatea Biblică britanică (fosta BFBS). Cu referire specială la Cartea Psalmilor
Literatura şi sacrul (Primăria Comunei Rodna, Sala de ședințe)
(Moderatori: Prof. univ. dr. Gheorghe Manolache, Prof. univ. dr. Gheorghe Glodeanu)
Gheorghe Manolache, Convertirea fracturismului la mistica isihastă a „lirismului elementar“
Gheorghe Glodeanu, V. Voiculescu sau redescoperirea tradiției
Ioan Pintea, Incertitudinile cunoașterii și beatitudinea splendorii. N. Steinhardt și regăsirea timpului paradisiac
Gabriela Drimba, Scara Raiului în iconografia bisericilor mănăstirești din Țara Românească (Hurezi) și Moldova (Dobrovăț, Râșca, Sucevița, Sfântul Ilie – Suceava, Cetățuia – Iași)
Nastasia Vali Ganea, Reflexe filozofice și teologice în lirica lui Lucian Blaga
- 17:00–17.30: Pauză
- 17:30–19.30: Lucrări pe secţiuni: Literatura şi sacrul (Căminul cultural)
(Moderatori: Conf. univ. dr. Adina Chirilă, Conf. univ. dr. Ioan Milică)
Bogdan Cuza, Reformele bisericești din vremea lui Cuza-Vodă, ca factori premergători ai dobândirii autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române
Ioan Milică, Biblia și proverbele populare
Carmen-Mihaela Potlog, Elemente de hermeneutică și semiotică a gestului (ceremonial și ritual) în romanul afro-american
Iulia Ramona Marti, Tăcerea lui V. Voiculescu, glasul luării-aminte la inimă
Doina Macarie, Imaginarul religios în proverbul românesc
Sâmbătă, 12 mai 2018
- 9–16: Drumeţie + picnic, Parcul Naţional Munţii Rodnei, Poiana cu narcise – Masivul Saca
Citiţi şi:
- Destinațiile exotice- punctul de relansare al turismului în 2020
- 20 curiozități despre apa minerală
- Urmează să îi cumperi cadou unei femei din viața ta? Nu pleca la cumpărături fără să citești LISTA cu SFATURI
- Cele mai populare jocuri de păcănele: Top 10 sloturi online
- O mănăstire din judeţ va deschide un centru pentru copii orfani
Adaugă comentariu nou