Mitropolitul Andrei, cuvânt la început de an şcolar

            La 1 septembrie începe noul an bisericesc. Multe gânduri înălțătoare ne-ar putea preocupa cu acest prilej. De exemplu, L-am putea ruga pe Dumnezeu: „Vei binecuvânta cununa anului bunătății Tale” (Psalmul 64, 12). Optimismul creștin care ar trebui să ne caracterizeze ne spune că suntem cu un an mai aproape de viața fericită: „Și știu că porunca Lui este viața veșnică” (Ioan 12, 50).

            Celălalt an bisericesc s-a încheiat cu Adormirea Maicii Domnului, care este mutare în cer, iar acesta începe cu Nașterea ei. Așa că anul se termină și începe cu binecuvântarea Maicii Domnului. Troparul Adormirii ei este plin de optimism: „Întru naștere fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit. Mutatu-te-ai la viață, fiind Maica Vieții, și cu rugăciunile tale izbăvești din moarte sufletele noastre”.

            Așa că medităm la marea importanță pe care o are Maica Domnului în viața noastră, dar și la importanța pe care o au mamele noastre pentru noi. Sfântul Pavel scriindu-i ucenicului său Timotei îi zice: „Îmi aduc iarăși aminte de credința ta neprefăcută, care, precum s-a sălășluit întâi în bunica ta Loida și în mama ta Eunichi, tot așa sunt încredințat că și întru tine” (2 Timotei 1, 5).

            Sursa credinței lui Timotei? Bunica și mama! Or, începând noul an școlar, mama și bunica încearcă să țină piept acestui veac bulversat și să-și educe copiii și nepoții cu frica lui Dumnezeu. Îl auzim pe Goga, în alte vremuri, cum își aduce aminte de mama lui: „Și parc-aud pocnet de bici, / Și glas stăruitor de slugă, / Apare mama-n colțul șurii, / Așează-ncet merindea-n glugă / Înduioșată mă sărută, pe părul meu bălai, pe gură: / Zi Tatăl Nostru seara, dragă, / Și să te porți la-nvățătură”[1].

            Același autor în lucrarea „Pe urmele unui trecător”[2] sublinia faptul că în marile centre universitare ar trebui să avem preoți cu guri de aur și profesori de elită care să-i învețe pe tineri credința lui Dumnezeu. Din păcate, plecând de la Cluj-Napoca, observăm să nu suntem suficient de pregătiți pentru a înfrunta o lume secularizată.

            Paul Evdokimov a scris o carte intitulată „Femeia și salvarea lumii”. Atunci când în Rusia, în alte state socialiste și chiar în România, în mod oficial se propaga ateismul și copiii nu făceau religie la școală, cine a salvat spiritualitatea creștină? Mama și bunica!

            Când în 1989 a venit libertatea, tinerii din Timișoara și din București ziceau „Tatăl Nostru” și cântau „Cu noi este Dumnezeu”. În școlile de stat ora de religie a devenit obiect de studiu, și aproape toți tinerii o studiază. Prezența lor însă la biserică duminica este mică. Care ar fi cauzele? Ele sunt multe și nu pot fi elucidate în acest articol.

            O cauză, printre altele, ar fi și puțina noastră putere spirituală, a celor ce slujim Biserica. În calitate de arhiepiscop și mitropolit al Clujului, permiteți-mi să-mi imaginez ce frumos ar fi dacă aș reuși și ca pe toți profesorii universității, pe toți intelectualii Clujului, să-i determin să vină duminica la biserică. Ar fi raiul pe pământ.

            Ca acest lucru să se întâmple ar fi nevoie de o minimă convingere religioasă. Un preot contemporan, Ștefan Anagnostopulos, a scris o tâlcuire a Sfintei Liturghii. În această carte, printre cunoștințele liturgice, relatează o sumedenie de întâmplări actuale. Iată una dintre ele.

            Domnul Kostas este un mare intelectual la Athena. Nu merge la biserică. N-are preocupări religioase. Ca, de altfel, mulți dintre intelectualii noștri. Îi plac însă tradițiile populare. La un Crăciun s-a dus la rudeniile sale din Vrontul de Jos. Toți ai casei au mers la biserică. Pe el, știindu-l că nu frecventează biserica, l-au lăsat acasă, urmând ca după slujbă să întindă ospăț mare.

            A stat o vreme singur și s-a plictisit. Și s-a hotărât să meargă și el să vadă ce fac „înapoiații” aceștia la biserică. Preotul tocmai invoca Duhul Sfânt ca Acesta să prefacă prescura și vinul în trupul și sângele lui Hristos.

            Toți credincioșii vedeau Sfânta Cuminecătură așa cum o vedem și noi. Numai cu el a făcut Dumnezeu o minune: a văzut un copil preafrumos în potir. Pe acest copil l-a împărțit preotul și, la momentul potrivit, le-a zis creștinilor:  „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați!”. Toți vedeau Sfânta Cuminecătură cum o vedem și noi, sub chipul pâinii și al vinului, numai el vedea carne și sânge. A căzut în genunchi și a urlat: cred Doamne!

            Urmarea? A devenit credincios practicant și a mers duminica la biserică. Această minune, poate într-alt chip, am dori noi s-o facă Dumnezeu cu intelectualii noștri. Să le dea convingere puternică profesorilor și preoților noștri, ca, alături de familie și școală, să-i poată duce pe tineri pe calea cea bună.

            Așa medităm acum, în septembrie, când începe noul an bisericesc, când sărbătorim Nașterea Maicii Domnului și când școlile își deschid porțile pentru încă un an școlar.

†ANDREI

Arhiepiscop și Mitropolit