Mitropolitul Andrei, la sfinţirea capelei din Mureșenii Bârgăului. Distincţii pentru părintele Cotuțiu Andrei, primarul Vasile Șut, viceprimarul, Vasile Todoran, ing. Gîvan Nicolae
Marți, 29 iulie 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Mureșenii Bârgăului.
Cu această ocazie, ierahul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a sfințit capela mortuară din localitate. Aceasta a fost edificată cu sprijinul Primăriei Tiha Bârgăului, localitate de care aparține administrativ-teritorial și Parohia Mureșenii Bârgăului.
Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol - arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Bistrița - părintele Ioan Marius Pintican, parohul localității - părintele Cotuțiu Andrei, precum și alți preoți invitați.
La finalul slujbei, Mitropolitul Andrei a rostit un cuvânt de învățătură și a arătat utilitatea unei capele mortuare pentru comunitate. De asemenea, ierarhul i-a felicitat pe toți cei implicați în viața și activitățile comunității. Astfel, Înaltpreasfinția Sa i-a acordat preotului paroh Cotuțiu Andrei, care păstorește această parohie de 34 de ani, Ordinul “Nicolae Ivan” pentru clerici.
De asemenea, primarul comunei Tiha Bârgăului, Vasile Șut, a primit Ordinul “Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin” pentru mireni, iar viceprimarul, Vasile Todoran, Ordinul “Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni. Inginerul proiectant responsabil cu construcția capelei, ing. Gîvan Nicolae, a fost distins cu Ordinul “Sfinții Martiri Năsăudeni”.
La slujbă au participat oficialități locale și județene printre care prefectul Teofil Ciorbă, vicepreşedintele CJ - Dan Tamaş, consilierul judeţean Augusta Săsărman, precum și numeroși credincioși din sat.
Text: Dragoș Stroian
Foto: Protopopiatul Ortodox Român Bistrița
Citiţi şi:
- Mitropolitul Andrei, la sfinţirea capelei din Coşbuc! Preotul Iuliu Morariu, distins cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan”, primarul Ioan Pavelea a primit "Crucea Transilvană"
- Mitropolitul Andrei a sfinţit capela din Rusu Bârgăului! Primarul Nicolae Vrâncean, distins cu Ordinul "Episcopul Nicolae Ivan"!
- Mitropolitul Andrei a sfințit, la Mureșenii Bârgăului, monumentul eroilor, Iconostasul Bisericii şi Altarul de vară. Distincţii pentru primarul Vasile Șut, preotul Andrei Cotuțiu, preoteasa Maria Cotuțiu şi binefăcătorii Bisericii
- Mitropolitul Andrei, la hramul Mănăstirii Pantocrator din Beclean! Ordinul „Mihai Vodă" pentru deputatul Diana Morar și Petru Miron, Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru Nicolae Mureșan
- Mitropolitul Andrei, la sfinţirea bisericii din Josenii Bârgăului. Ioan Marius Mărcan, hirotonit preot la Jimbor
Adaugă comentariu nou