Muzeul Bistrița, Casa Argintarului, Muzeul Grăniceresc Năsăudean și Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi, deschise publicului, în seara de 14 mai! Târg, ateliere, spectacolo de muzică, dans, teatru şi expoziţii vă aşteaptă!
Cea de a XVIII-a ediție a Nopții Muzeelor, organizată la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, continuă tradiția anilor trecuți invitând publicul de toate vârstele pentru a se conecta direct de la sursă la tot ceea ce înseamnă patrimoniul istoric și cultural al județului Bistrița-Năsăud.
Alături de cele peste 150 de spații muzeale și entităților culturale publice și private din țară, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud își va deschide porțile în seara zilei de 14 mai, de la ora 16.00, întâmpinându-și oaspeții cu o serie de evenimente destinate tuturor.
Din program:
- orele 16.00-22.00 - Târgul Meșteșugarilor la care vor participa producători locali. Evenimentul este organizat cu sprijinul Asociației ”Produs în Bistrița-Năsăud”;
- orele 17.00-19.00 - Șezătoare la muzeu - Atelier cusături și simboluri tradiționale - activitate educativă în care copiii vor afla noțiuni de folclor și simbolistica românească, vor învăța câteva tehnici de cusătură folosite pentru înfrumusețarea straielor populare, le vor descoperi semnificațiile și legendele lor;
- orele 17.00-18.30 - Dansul la muzeu - spectacol de dans în curtea muzeului susținut de copiii studiourilor de dans Floris, Zaza Dance și Yolo Studio Bistrița;
- orele 18.30 – Dansuri susținute de Asociația Star Gym, coregraf Baranyai Lucia;
- orele 18.00-00.00 - Expoziție temporară: Uniforme și echipamente militare din cele două războaie mondiale, în parteneriat cu asociația "Transylvanian Diggers" Cluj-Napoca - prezentare echipamente militare românești, germane și maghiare, paradă uniforme, replici și autentice;
- orele 18.00-19.00 - Teatru: Muzeul de povești - o frumoasă istorioară ce va fi transpusă într-un teatru de umbre, de elevi și dascăli ai trupei de teatru de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă "Lacrima" Bistrița;
- orele 19.00 – 20.30 - Descoperă-te prin ARTĂ - activitatea se adresează copiilor si adulților iubitori de artă și de a-și descoperi potențialul creativ. "Tresure hunt" - coordonator Dr. Diana Morar, Palatul Copiilor;
- orele 19.30 - Recital vocal-instrumental – Armonii de primăvară. Interpreți: Florin Vlad - vioară, Geani Brad - bariton, Bianca Murariu - pian, prezintă Vlad Ardelean Ana-Maria;
- ora 21.00 - Concert CNAM – “Când noi alegem muzica”, coordonator Nicolae Grigore;
- ora 22.00 - MARELE PRINȚ - spectacol de teatru de noapte - Scenica
Micul prinţ a crescut mare şi se plimbă prin lumea de azi. Conversaţii, întrebări, răspunsuri acordate sau aşteptate. Motiv de a privi introspectiv, cu mare, cu mic ...
- orele 18.00-00.00 – Expoziția temporară – Dincolo de poveste. Graiul straielor moștenite - în colaborare cu 11 muzee din România. Expoziția comună itinerantă a cărei teme are în vedere tratarea teoriilor referitoare la biografia culturală a bunurilor de patrimoniu. Vorbim despre diversitate culturală fără a știrbi din identiate;
- orele 18.00-00.00 – Expoziție temporară de pictură – NOD – artiști Georgiana Manea Josan și Eusebiu Josan din București. Expoziția NOD reunește direcțiile a doi artiști aparent diferiți, însă guvernați de aceeași nevoie de abstractizare a trăirilor interioare, a gândurilor și experiențelor trăite sau visate;
- Expoziția temporară „Destinația: acasă. Colecția Rosemarie Nief”, are în vedere valorificarea pieselor de patrimoniu din donația doamnei Rosemarie Nief la Casa Argintarului Bistrița;
- orele 18.00-00.00 – Expoziții de bază aparținând Muzeului Bistrița: istorie-arheologie, etnografie, artă contemporană și științe ale naturii;
- orele 18.00-00.00 - Expoziția permanentă – Sala Tezaur, din cadrul Muzeului Bistrița;
- orele 18.00-00.00 – Vă invităm la o vizită interactivă prin muzeu cu Twinkl - Vânătoare de comori în Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.
În intervalul 16.00 - 00.00 Muzeul Bistrița, Casa Argintarului Bistrița, Muzeul Grăniceresc Năsăudean și Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi, secții ale Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, vor fi deschise pentru vizitare.
Mulțumim partenerilor și colaboratorilor noștri: Studiourile de dans Floris, Zaza Dance, Yolo Studio Bistrița, Asociația Transylvanian Diggers - Cluj-Napoca, Centrul Școlar de Educație Incluzivă “Lacrima” Bistrița, Palatul Copiilor Bistrița, Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița, “Scenica, poarta spre arte” Bistrița, Asociația Star Gym, Asociația ”Produs în Bistrița-Năsăud”, Colecționari și comercianți de produse handemade Bistrița, Copacul de Cafea Bistrița, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, Muzeul Județean Gorj “Alexandru Ștefulescu”, Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, Muzeul Etnografic al Transilvaniei Cluj-Napoca, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Muzeul Maramureșean Sighetul Marmației, Muzeul Etnografic al Moldovei Iași, Muzeul Brăilei „Carol I”, Muzeul Național al Țăranului Român București, Muzeul de Etnografie Brașov, Colecția Etnografică “Marius Matei” Timișoara.
Răsunetul, Mesagerul de Bistrița, Bistrițeanul, TimpOnline, Pro Politica, Observator BN, Radio de Bine, Radio Transilvania, Ardeal TV, AsTV Bistrița.
Vă așteptăm cu drag!
Manager,
Alexandru Gavrilaș
Citiţi şi:
- Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud vă invită la Noaptea muzeelor
- Noaptea Muzeelor a adus aproape 6 mii de vizitatori la Muzeul Bistrița
- Astăzi, la Complexul Muzeal, va fi lansat catalogul "Cămeşa sunt eu. Etnografie şi artă"
- O nouă ediţie a Nopţii Muzeelor! Expoziţii, târg de bunătăţi, lansare ghid Explore Bistriţa-Năsăud!
- Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud vă așteaptă la Noaptea Muzeelor, în 18 mai!
Adaugă comentariu nou