Năsăudenii, la Cenaclul literar ”Artur Silvestri “ din Cluj
Cenaclul literar “Artur Silvestri“, al Ligi Scriitorilor Români, întâlnirea pe noiembrie, ce s-a desfăşurat în Sala Oglinzilor a Cercului Militar, a avut ca oaspeţi conducerea Filialei Maramureş, un grup de scriitori din Năsăud, membri ai proaspetei Filialei Năsăudene a Ligi Scriitorilor şi câţiva membri ai Filialei Alba a acestei asociaţii profesionale.
În faţa unui public numeros, sala devenind neîncăpătoare, preşedinta Cenaclului profesoara Antonia Bodea a deschis şedinţa anunţând ordinea de zi, invitându-l să ia cuvântul pe scriitorul Al.Florin Ţene, preşedintele naţional al Ligii Scriitorilor, care a urat bun venit oaspeţilor. Acesta a anunţat constituirea celei de a 33-a filială a Ligi Scriitorilor la Năsăud, condusă de Ioan Mititean şi a Postului de Televiziune prin internet “Porţile Maramureşului “, ce funcţionează sub sigla Ligi Scriitorilor, condus de scriitorii dr.Mihai Ganea şi Virginia Paraschiv. În continuare, preşedintele Ligii Scriitorilor, a prezentat voluminoasele antologii de poezie românească contemporană universală, şi proză, alcătuite de Gheorghe Stroia, membru al Ligi Scriitorilor, Filiala Vrancea, apărute la Editura “Armoni Culturale “.
Au fost evidenţiaţi, pentru activitatea lor în cadrul Ligii, scriitorii:Antonia Bodea, Iulian Patca, Voichiţa Pălăcean Vereş, Ion Constantinescu şi Gavril Moisa.
În continuare scriitorul Iulian Patca, preşedintele Filialei Cluj a Ligi Scriitorilor a prezentat pe poeta Mariana Moga din Sebeş-Alba şi cărţile ei de versuri: “Tăcerea albastră “, “Între piatră şi nisip “ şi “Popas în suflet”.A mai vorbit şi citit din poeziile autoarei Leni Voinea, membră a cenaclului literar din Sebeş ce funcţionează în cadrul Filialei Ligi Scriitorilor.
Un alt oaspete al şedinţei a fost poetul Sandu Cătinean din Bonţida despre cărţile căruia a vorbit Iulian Patca, subliniind că versurile din volumele ”Pe malul Someşului Mic “, “ În Munţii Întunecaţi din Ţara lui Zalmoxis“,”Răsărit cu sentimente în Apuseni “, şi “ Amurg pe un braţ de fân“, sunt scrise cu sensibilitate, creând o emoţie estetică.Despre cărţile acestea au mai vorbit Vasile B. Gădălin, Lola Maria Ţămbrescu şi autorul care a citit câteva poezii din volumele sale.
Venit din Sibiu, prozatorul Ştefan Vişan şi-a prezentat cărţile de proză şi teatru.Despre acestea a vorbit Iulian Patca, spunând că volumul “Lebăda albă “ este dedicat poetului Ştefan Augustin Doinaş şi soţiei sale, balerina Irinel Liciu. A mai scos în evidenţă faptul că volumele de proză ”Vulturul nu cade niciodată “şi “Legământul dragostei “ ne descoperă un prozator de substanţă, stăpân pe uneltele sale. Despre autor a mai vorbit Ovidiu Purdea-Someşan, comandantul Cercului Militar care şi-a amintit unele evenimente plăcute de pe timpul când era la Şcoala Militară din Sibiu şi unde i-a fost profesor colonelul Ştefan Vişan.
În continuare poeta din Dej, Raveca Vlaşin şi-a prezentat proaspătul volum de versuri ”Din mareea gândului “, citind din acesta câteva poezii, despre autoare a mai vorbit Lucreţia Mititean, după care Al.Florin Ţene a prezentat cartea lui Gavrilă Moisa, intitulată “Zâmbetul clepsidrei “. Despre acest volum de dragoste dedicat soţiei sale, Maria, a mai vorbit Antonia Bodea, Vasile B.Gădălin şi Maria Lola Ţămbrescu.
Un moment deosebit a fost când grupul de scriitori din Năsăud şi-a prezentat bogata recoltă de cărţi: “Portrete de meseriaşi năsăudeni“, de Ioan Mititean, Lucreţia Mititean şi Floarea Pleş. Cartea a fost prezentată de Floarea Pleş şi Lucreţia Mititean. Ioan Seni şi-a prezentat volumul “Monografia Colegiului George Coşbuc din Năsăud “ şi revista “Astra Năsăudeană “, în care semnează materiale Titina Nica Ţene şi Al.Florin Ţene , Mircea Daroşi, etc. Directorul fondator, al acestei interesante reviste, profesorul Ioan Seni a informat pe cei prezenţi că începând cu numărul viitor publicaţia va apare şi sub egida Ligii Scriitorilor Români. Astfel că această organizaţie profesională ajunge să editeze 18 reviste. În continuare Ioan Mititean a prezentat cartea domniei sale “Colegiul George Coşbuc în vârful peniţei “, iar Mircea Daroşi a vorbit despre cartea sa “Mănăstiri din judeţul Bistriţa-Năsăud. “ În încheiere Romulus Berceni a recitat poezii din volumul său, intitulat “Viaţa la ţară “, iar Lucreţia Mititean a citit din volumul său “Crizanteme “.
Preşedintele Ligii Scriitorilor Români a mulţumit celor prezenţi pentru participare, şi delegaţiilor de scriitori din Năsăud, Dej, Sibiu, Gherla, Baia Mare, Sebeş, Alba Iulia, pentru efortul lor de a contribui la această frumoasă şi instructivă manifestare culturală
Şedinţa s-a încheiat cu vii aplauze din partea numerosului public iubitor de cultură.
Viitoarea şedinţă va avea loc în data de joi, 19 decembrie, la orele 17.
Citiţi şi:
- Ioan Mititean, medalion literar la Cluj
- La cenaclul „Artur Silvestri”: Oaspeți dragi- scriitori din Năsăud
- Năsăudeni la cenaclul “Artur Silvestri “
- La cenaclul “Artur Silvestri“ al Ligii Scriitorilor, oaspeți de seamă, scriitori din Năsăudul celor 30 de academicieni
- Activitate rodnică în slujba culturii la Liga Scriitorilor
Comentarii
Felicitări pentru ziarul Răsunetul,care este mereu pe fază cu orice eveniment cultural, care se petrece şi în Mun.Cluj-Napoca,nu numai în jud.BN.! Felicitări pentru D-nul Ioan Mititean,care a devenit primul preşedinte al filialei Năsăud a Ligii Sriitorilor;Felicitări şi pentru costituirea filialei dvs.a Ligii Scriitorilor Romania.
Adaugă comentariu nou