,,Ne place să fim mulţi în casă, la masă...,,

Tabăra internaţională de civilizaţie românească ,,Acasă la noi,, a adus în acest an în ospeţie la familii ilvene douăzeci de tineri merituoşi din zona Cahul-Republica Moldova.Au venit la noi la Ilva Mare să cunoască sau mai bine zis să vadă crâmpeie de viaţă strămoşească din zona de munte a fraţilor lor din România .Au sosit într-o seară toridă de cuptor şi oamenii locului erau împrăştiaţi prin poienile ilvene la făcutul fânului –ocupaţia lor de bază în zilele de vară.A fost unul din motivele care au făcut ca la apelul nostru pentru repartizarea elevilor basarabeni să nu se prezinte toţi cei care au solicitat să găzduiască tineri. Dar bineînţeles că oaspeţii n-au rămas în drum pentru că s-au găsit ilveni generoşi care s-au oferit să găzduiască în loc de doi, patru sau chiar mai mulţi elevi din Basarabia.M-a impresionat în acest sens gestul lui badea Petrea Mărginean (poreclit Petrea lui Socoteală) de pe feţele muntelui Corni, aproape de Mănăstirea Schimbarea la Faţă din Ilva Mare, care deşi singur(cei cinsprezece copii pe care i-a crescut sunt toţi rostuiţi cu familii în ţară sau prin străinătate iar soţia lui lelea Măriuţa era dusă să-şi vadă o fată în Italia...), a luat în găzduire patru tinere domnişoare.

În acel moment mi-am adus aminte de cuvintele rostite de prof. Sever Ursa în filmul documentar,, Învingătorii,, (sau Nemuritorii din Ilva Mare )despre cunoscuta familie a Cătunenilor din care şi distinsul profesor face parte, care la un moment dat spunea despre neamul românesc şi mai ales despre omul de la munte,,ne place să fim mulţi la cină ca să ni se veşnicească neamul...,,

Aşadar şi badea Petrea care era obişnuit cu casa plină, cu zgomotele făcute de cei cinsprezece copii ai săi care atunci când venea de la muncă sau de la oraş şi îi luau traista la puricat să vadă ce le-a adus sau fiecare încerca să-şi povestească din isprăvile făcute de ei în acea zi;a dorit din nou să aibă casa plină, să simtă tumultul vieţii aşa cum l-a cunoscut nu cu mult timp în urmă.Şi-a luat în casă patru fete care,seara când se întorceau de la programul taberei erau gălăgioase încercând să-si aranjeze impresiile din ziua respectivă.Şi chiar dacă a fost ajutat de către nepoata sa Manuela,elevă în clasa a XI a la Colegiul Liviu Rebreanu din Bistriţa nu i-a fost prea uşor...

Aminteam la început că toţi tineri basarabeni veniţi în ospeţie la noi,au fost tineri merituoşi,tineri români de cealaltă parte a Prutului,tineri bine crescuţi,educaţi,fără mofturi sau aere de vedete.Aici la badea Petrea a fost găzduită şi studenta în medicină Elena Mecineanu,o tânără domnişoară de douăzeci de ani,care ne-a inpresionat atât prin modestia sa,prin blândeţea vorbei cât şi prin cea ce a realizat în viaţă.Face parte dintr-o familie de intelectuali din oraşul Cahul şi a început şcoala la vârsta de cinci ani.La vârsta de şasesprezece ani era studentă la medicină iar acum la douăzeci de ani când alţi tineri de vârsta ei încep studiile universitare, Elena este pe cale să le termine(zilele acestea are de susţinut licenţa).Între timp câştigase mai multe concursuri naţionale şi internaţionale în specialitatea chimie,inclusiv olimpiada pe republică,iar în vacanţele de vară din perioada studenţiei a lucrat ca translator sau traducător în mai multe limbi de circulaţie internaţională în Suedia.Chiar dacă a mai fost în România prin intermediul Astrei, este pentru prima dată într-o zonă montană.Ne-a spus că este fericită că a putut cunoaşte pe viu viaţa grea a omului de la munte,că a putut să se bucure de tot ce i-am oferit noi aici.Afost impresionată mai ales de acea excursie de o zi la stâna de oi de la Muntele Cornii,unde a asistat alături de tot grupul la mulsul oilor,la preparatul produselor de stână(binenţeles şi la degustatul mămăligii îmbrânzite a tocăniţei de miel la ceaun etc.).S-a jucat cu câinii de la stână,a urcat pe cai plimbându-se pe spinarea lor şi spunând cu toţii că sunt cel mai aproape de cer...(Muntele Cornii la cei aproape 1500 m altitudine,oferă o privelişte minunată asupra nordului ţării,de aici putându-se admira Munţii Rodnei şi Maramureşului,Obcinile Bucovinei,Munţii Bârgăului şi Călimani dar şi dealurile Bistriţei şi Năsăudului).De fapt Elena şi aici pe munte ,ca şi acasă la badea Petrea se comporta ca o mamă grijulie cu fiecare membru al grupului,nu conta că era din Basarabia sau din Ilva Mare.Alături de cele două doamne profesoare insoţitoare(prof. univ dr.Ludmila Bălţatu de la univ. din Cahul şi prof.Galina Boşcov,vicepreşedinta Astrei din Cahul şi conducătorul grupului) a vegheat mereu la bunul mers al programului taberei având grijă ca toti să se simtă bine şi să nu existe nici un fel de probleme.

Programată în penultima zi de şedere la Ilva Mare,ieşirea la stână a fost punctul culminant al activităţilor din tabăra ilveană.Am mulţumit pentru generizitate stăpânilor stânei,familiei ,,diecilor,,cum sunt cunoscuţi la Ilva Mare fraţii Emil, Valeruţ şi Florin Oul,dar şi preotului Cristian Lupşan care ne-a înlesnit aceste clipe de neuitat pentru toţi participanţii la excursie, nu numai pentru tinerii basarabeni .Acolo sus în acel decor mirific şi înconjurat de atâţia oameni dragi mi-a revenit în minte acel concept străbun după care s-a condus de milenii neamul românesc,,ne place să fim mulţi la masă ca să ni se veşnicească neamul...,,

Prof. Pavel Berengea

Preşedinte Astra Ilveană Ilva Mare-organizator tabără

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5