O POARTĂ SPRE RAI, POIANA CĂTUNENILOR

Poiana Cătunenilor este o poiană a soarelui, loc ascuns de Dumnezeu agresiunii oamenilor. Aici şoapta vântului se înfăşoară într-o linişte ancestrală iar oamenii îşi luptă existenţa prin viguroasele lor rădăcini.

Domunl profesor Sever Ursa îşi are rădăcinile acestea aici, în sătucul dincolo de nori, unde vremurile vremuiesc liniştite printre lacrimi şi bucurii şi unde valul răului de jos este o părere. La invitaţia dânsului, împreună cu doamna Doina Ursa ne-am îmbarcat într-o maşină condusă de nepotul dânsului, Cornel Cătuna, proaspăt licenţiat, şi am plecat spre Poiana Cătunenilor comuna Ilva Mare, pentru a participa la inaugurarea noii şcoli a Poienii şi a trecerii a 50 de ani de la dotarea Poienii cu locaş de învăţătură. Din Ilva Mare, după depăşirea cartierului Ivăneasa, maşina a început un urcuş destul de abrupt, în jur de 35 de grade, am intrat într-o pădure de haiduci, unde timpul nu există, după care am pătruns pe lagul platou al unei poieni unde soarele plonja în voie peste cele 50 de case ale acestei mici comunităţi. Şi am ajuns la şcoală, unde învaţă 15 copilaşi din clasele 1-5.

Domnul Sever Ursa ne spune, „Încă 50 de inele s-au adunat în tulpinile arborilor de când, prin efortul louitorilor s-a întemeiat această şcoală, semn al dragostei de carte a cătunenilor. Cel mai vajnic luptător pentru întemeierea acestei şcoli din Poiană este tot Badea TrăianCătuna, cunoscut prin setea lui de carte. Fiind zidar şi constructor de case, cunoscut până departe, i-a adunat pe oameni în jurul său şi laolaltă au ridcat clădirea. Au fost opt fraţi Cătuna, toţi au trăit peste 90 de ani în frunte cu Badea Trăian care a trăit 102 ani. Cununa lor s-a frânt în 1990, mai întârzie printre noi mătuşa Augustina, cu cei aproape 98 de ani ai săi. În portretul de bronz al sărbătoritului Trăian, [dezvelit acum], sculptorul Ioan Deac, cătunean şi măierean prin părinţi, vedem un Badea Trăian plin de forţă şi omenie.”

Primul care a urcat muntele a fost Dorotei Cătuna. A ridicat o casă de lemn iar pe grinda de la intrare a cioplit anul în care se născuse, 1763. Pe aceeaşi grindă vedem anul 1783 în care Dorotei s-a căsătoit cu Ana şi anul 1863 când, la 100 de ani, copiii l-au coborât în mormânt pe bătrânul Dorotei. După moartea tatălui lor, cei patru copii, Toader, Scridon, Ioan şi Petrea au împărţit poiana în patru părţi egale.Mezinul Petrea l-a avut numai pe Trifu. El a luat de nevastă pe Sofia şi au avut o viaţă binecuvântată cu opt copii, printre care şi Trăian. Toţi cei care locuiesc în Poiana Cătunenilor sunt nepoţi şi strănepoţi ai lui Dorotei. Domnul Sever Ursa este unul dintre nepoţii lui Dorotei şi dânsul este cel care a luat asupra sa misiunea de a lăsa urmaşilor istoria acestu neam.

Lume multă adunată la şcoala cea nouă, toată suflarea Poienii, dar şi invitaţi printre care, prefectul Daniel Florian Cristian, un ministru secretar de stat, domnul Curteanu, cunoscutul om de afaceri Emil Iugan, care a primit trei diplome, dânsul şi familia, pentru aportul material deosebit, în toată zona, prof. Ştefan Sasu, directorul şcolii din Ilva Mare [remarcabilă armonia în rândul personalului didactic de aici], Radu Deac, fratele sculptorului şi sponsorul statuii, prof. Pavel Berengea, preşedintele Astrei Ilvene şi soţia Ana, prof. Ieronim Ureche, primul dascăl, Valeriu Tomi, managerul Vasile Negruşer, preoţii Dănilă Solovăstru şi Lupşan Cristian de la Ilva Mare, părintele Daniel de la obştea de maici a Mânastirii Ilva Mare împreună cu trei măicuţe de acolo, împreună săvârşind slujba religioasă.

Gazdele s-au întrecut pe sine pentru reuşita sărbătorii, în frunte cu frumuşelul primar Alexandru Anca şi harnicii săi consilieri, domnişoara învăţătoare a Poienii, Anca Acul, cea cu ochi visători, învăţătoarea pensionară Viorica Cătuna, sufletul şcolii şi cântăreaţă la fluier, muzicuţă şi acordeon, acestea două împreună cu prof. Pavel Berengea pregătind şi oferind un admirabil program artistic cu elevi mai mici sau mai mari, în splendide costume tradiţionale, spre delectarea celor circa 250 de persoane, care s-au aşezat apoi la un ospăţ al prieteniei oferit de gazde, de la care mai amintim pe Valentina, Viorica, Mărioara, Corneluţa, Trofin, Ştefan, Iacob, Login, Marin, toţi Cătuna.

Poiana Cătunenilor, platforma soarelui, în care privirea se scaldă în linişte, lumină şi albastru. Neamul Cătunenilor a rămas lipit de locurile natale. A trăit după legea lui din vechime, într-o lume a lui. Aici sus, lumină, linişte şi dor.