Nereguli depistate de Curtea de Conturi la Direcţia pentru Agricultură
Curtea de Conturi a României a dat publicităţii, pe site-ul instituţiei, Raportul public pe anul 2012, în document figurând şi o serie de difuncţionalităţi constatate la mai multe instituţii de la nivel central şi local.
Misiunea de audit financiar a ajuns şi la Direcţia pentru Agricultură Bistriţa-Năsăud, aici fiind identificate o serie de nereguli, precum faptul că nu a fost organizată evidenţa analitică a creditelor bugetare aprobate sau înregistrări eronate şi/sau omiterea înregistrării, în evidenţa tehnico-operativă şi contabilă, a unor bunuri, venituri şi garanţii. De asemenea, operaţiunea de inventariere a patrimoniului, aferentă anului 2012, a fost efectuată cu întârziere, respectiv în anul 2013, fără să se respecte toate prevederile legale în vigoare. În acelaşi document, se arată că “au fost angajate, lichidate, ordonanţate şi plătite cheltuieli de capital aferente unor obiective de investiţii, prin acceptarea la plată a unor tarife superioare celor legale”, fapt constatat nu doar la Direcţia pentru Agricultură Bistriţa-Năsăud, ci şi la direcţiile agricole din Botoşani, Dâmboviţa şi Ialomiţa.
La Direcţia pentru Agricultură Bistriţa-Năsăud, dar şi la alte 14 instituţii similare din ţară, au fost constatate “plăţi nejustificate, drept ajutoare de minimis (pentru combaterea acţiunii nefavorabile a factorilor naturali) acordate unor producători agricoli, respectiv sume determinate eronat de către entitate ca urmare a neîndeplinirii de către beneficiari a condiţiilor de eligibilitate (stabilirea unor suprafeţe de teren eligibile mai mari decât cele reale sau decât cele legale, beneficiari ai sumelor respective care erau decedaţi la data efectuării plăţilor sau care nu sunt înscrişi în evidenţele Registrului agricol)”.
În plus, a fost depistată plata dublă a unor subvenţii pentru aceeaşi suprafaţă de teren, având la bază cereri diferite, care au fost depuse şi înregistrate la intervale diferite de timp (DAJ: Argeş, Bistriţa-Năsăud şi Timiş).
***
În 2012, an la care face referire şi Raportul de audit, conducerea Direcţiei pentru Agricultură a fost asigurată de trei directori executivi, şi anume Valentin Pop Mititean (transferat pentru o perioadă la Dolj), Nicolae Hodişan (adus la Bistriţa de la Oradea) şi Ioan Nuţu Tabără. Normal că aceste schimbări au dat peste cap activitatea instituţiei şi au mai apărut şi greşeli…omeneşti.
Citiţi şi:
- Nereguli la Finanţe, AJOFM, şi în sănătate, depistate de Curtea de Conturi
- 1,8% neregularităţi în implementarea Programului SAPARD în România
- Peste 1.400 de suspiciuni de fraudă în dosare pentru ajutoare sociale şi alocaţii pentru susţinerea familiei
- Peste 40 de misiuni de audit derulate de Camera de Conturi BN. Prejudicii de peste 5 milioane lei, depistate
- Curtea de Conturi: Plăţi ilegale din bugetul asigurărilor de stat în judeţ
Adaugă comentariu nou