Ioan Turc, membru în Comisia PNL de revizuire a Constituţiei şi reorganizare a CCR: Curtea Constituţională funcţionează mai degrabă ca un microparlament

          Preşedintele Filialei Judeţene a Partidului Naţional Liberal, Ioan Turc, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă că, Biroul Politic Executiv de la nivel naţional a decis constituirea unui grup de lucru din care fac parte jurişti ai formaţiunii care să pregătească o nouă lege de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale a României şi un proiect de revizuire a Constituţiei. Din această comisie face parte şi liderul judeţean al liberalilor.

          „Sunt avute în vedere modalitatea de desemnare a judecătorilor CCR, de luare a deciziilor, posibilitatea introducerii de majorităţi calificate pentru a admite decizii, stabilirea limitelor în deciziile pe care poate să le ia CCR. În pofida unor judecători ai Curţii bine pregătiţi, cum este, de exemplu, domnul Zegrean, ale cărui opinii sunt solicitate constant – sentimentul general cu privire la influenţa politică în luarea deciziilor CCR este cât se poate de real. Curtea Constituţională funcţionează mai degrabă ca un microparlament pe probleme importante, modul în care votează un judecător sau altul fiind uşor de anticipat”, a motivat acest demers Ioan Turc.

          Potrivit acestuia, disfuncţionalităţile care apar în activitatea CCR sunt determinate de modul de desemnare a judecătorilor, trei numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de preşedintele României. „Uitaţi-vă la ceea ce s-a întâmplat cu decizia pe completurile de trei judecători, CCR a admis sesizarea lui Florin Iordache cu 5-4, nepermis în chestiuni de natură juridică să poată exista asemenea situaţii de uşor balotaj. În ceea ce priveşte Codul penbal şi Codul de procedură penală, CCR a amânat a şaptea oară luarea unei decizii. Controversele – este convingerea mea şi a multor altora – nu sunt de natură juridică, ci de natură politică. O Curte Constituţională trebuie să funcţioneze fără niciun fel de ingerinţă politică, nu trebiie să aibă influenţă asupra Curţii nici PNL, nici PSD, nici preşedintele României, indiferent cum îl cheamă. Curtea trebuie să-şi facă datoria conform legii”, a precizat Ioan Turc.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5