Un tânăr din judeţul nostru, arestat preventiv la Baia Mare. Alături de un clujean, au forţat o tânără să urce în maşină

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Baia Mare au identificat două persoane, la scurt timp după ce au forţat o tânără să urce în autoturism şi au plecat. Ambii au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi ulterior arestaţi preventiv, anunţă IPJ Maramureş.

          „În urma investigațiilor efectuate în noaptea de vineri spre sâmbătă, polițiștii au depistat, identificat şi reţinut pentru 24 de ore un tânăr de 23 de ani din Cluj şi un bărbat de 31 de ani din Bistriţa-Năsăud. Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Baia Mare au demarat activităţile după ce au fost sesizaţi prin SNUAU 112 că o femeie care se afla pe bulevardul Independenţei din municipiu a fost forţată să intre într-o maşină, care a plecat. Autoturismul a fost depistat la scurt timp pe raza oraşului Şomcuta Mare”, se arată în comunicatul Poliţiei maramureşene.

          Cei doi reţinuţi au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare care a dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

          Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5