Concert de colinde, la Parohia Ortodoxă Cheţiu-Bozieş

            În după-masa zilei de 22 decembrie 2019, începând cu ora 16.00 cu câteva zile înainte de slăvitul praznic al Nașterii Domnului Iisus Hristos, s-a desfășurat și în acest an în Parohia Ortodoxă Română Chețiu-Bozieș,  Festivalul de Colinde și Tradiții Românești, intitulat „ ASTA-I SARA DE CRĂCIUN”, Ediția a II-a. La acest frumos eveniment s-au prezentat soliști de muzică populară (fii ai satului), cete de colindători din județul nostru, precum și din Maramureș. Dintre cei care ne-au colindat amintim: Grupul de colindători aparținând Ansamblului „UNIREA” al Parohiei Ortodoxe Române Chețiu-Bozieș coordonați de Pr.Paroh Teodor-Marius Cornea și de instructorul-coregraf Alexandru Ioan Antal , soliștii de muzică populară Dana Secheli și Alexandru Pop din localitatea Bozieș și Iulia Mesaroș din sat Chețiu, Grupul de colindători al Parohiei Ortodoxe Române Spermezeu precum și Grupul de colindători „TEZAUR COȘBUCEAN” din localitatea Coșbuc însoțiți de profesorul de religie George Pavelea și de preotul paroh Iuliu Morariu. Invitații speciali din acest an au fost Grupul de colindători al Parohiei Ortodoxe Române Săliștea de Sus I, din județul Maramureș coordonați de preoții Nicolae Pintea și Ioan Narcis Ierima.Acest spectacol a fost prezentat de doamna preoteasă Rodica-Cristina Cornea care este mereu implicată în activitățile parohiei noaste.                                   

Le mulțumim tuturor colindătorilor care au fost prezenti la festival, urându-le  sărbători binecuvântate, cu bucurie și lumină-n suflet.                                                                                     

Hristos se naște, slăviți-l!

pr. Teodor Marius Cornea

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5