Maia Morgenstern vine la Bistriţa ! Doris Rai lansează cartea Femeia Europeană ! Sâmbătă, 7 martie, ora 11:00, sunteți invitați la Libraria Casa Cărții Nicolae Steinhardt !
Lun, 03/02/2020 - 17:08
Gala Femeia Europenă a fost un proiect care în cele 10 ediţii a adus la Bistriţa cei mai mari artişti ai ţării. "De la început mi-am propus să fac doar zece ediţii şi îi mulţumesc bunului Dumnezeu că m-a ajutat să le duc la bun sfârşit. A fost frumos, a fost extraordinar. Această gală s-a încheiat cu o carte. Abia acum am înţeles cât de mult se munceşte pentru o carte cu o sută de poveşti, o sută de portrete ale doamnelor noastre care au fost premiate" ne-a spus Doris Rai. Dar ce a determinat-o pe Doris să facă Gala la care sala Polivalentă era arhiplină, nemaincăpând Oamenii ? " Aveam o echipă lângă mine şi ne doream ca de 8 martie, cu ocazia Zilei Femeii, a Mamei, să organizăm ceva inedit. Discutând, mi-a venit această idee de a promova femeile de lângă noi, nu neapărat vedete, ci femei simple de lângă noi, ca şi noi, care au reuşit în viaţă şi care au o poveste de spus. Îmi amintesc că la prima ediţie nimeni n-a avut încredere în mine, dar acel moment a fost bun pentru mine pentru că m-a ambiţionat să dau ce e mai bun la următoarea ediţie, la care am schimbat puţin formatul pentru că prima ediţie a fost un fel de Miss 40+, în sensul de a pune în evidenţă faptul că femeia e frumoasă la orice vârstă. Următoarele ediţii au continuat cu poveştile doamnelor, câte zece, uneori chiar doisprezece sau treisprezece doamne, care au avut curajul să vină şi să-şi deschidă sufletul" spune Doris Rai, cea care a reuşit să facă un brand din acest proiect – „Zece femei europene”. Doris Rai reușit să-și ducă la îndeplinire unul dintre proiectele personale de anvergură, un proiect care s-a întins pe parcursul a zece ani de zile și a „vizat” nu mai puțin de 100 de femei din Bistrița-Năsăud: „Femeia Europeană”!
Iată cum sună invitația la lansarea cărții femeilor ieșite din tipar, semnată de Doris Rai:
Fundația „Doris” își propune pentru luna martie să celebreze femeia așa cum se cuvine, prin lansarea cărții „Femeia Europeană”. O antologie de Doris Rai, care adună în paginile sale poveștile a zeci de femei de succes din Bistrița-Năsăud.
Cartea demonstrează cum orice femeie poate fi o „Femeie europeană” și dezvăluie, poveste cu poveste, secretele care stau în spatele definiției femeii de succes, indiferent de circumstanțe.
Despre mesajul cărții, despre ce înseamnă să fii femeie europeană, femeie de succes, femeie, despre cum să fii puternică, păstrându-ți sensibilitatea, ne va povesti doamna Maia Morgenstern, invitat de onoare la evenimentul de lansare.
Sâmbătă, 7 martie, începând cu ora 11:00, sunteți invitați la Libraria Casa Cărții Nicolae Steinhardt (Str. Mihai Eminescu, nr. 4-5), să celebrăm femeile de ieri, de azi și de mâine și le oferim , de ziua lor, un cadou în file de povești adevărate!
Cu respect,
Doris Rai
Citiţi şi:
- Peste 80 de femei europene, în cartea lui Doris Rai. Maia Morgenstern, aplaudată la scenă deschisă, la evenimentul Primăverii din Bistriţa
- Doris Moldovan: Evenimentul meu premiază femeile puternice
- Doris Moldovan îi aduce pe Mirabela Dauer şi Raoul la Gala “Femeia europeană"
- O gală dedicată mamelor
- Ele sunt cele 11 doamne premiate în Gala „Femeia europeană”

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
În „ziarul politic independent” „România Nouă”, director Zaharia Boilă, (an. II, nr. 245, din 13...
Comentarii
rasunetul -
Mar, 09:56
Acestea au fost datele transmise vineri seara, în jurul orei 22.30. ISU BN nu a revenit cu detalii...
Nerghes Alexandra -
Lun, 21:45
Domnul este socrul meu , Cum ISU BN transmite ca este conștient , când el este în stare gravă fără...
Gheorghe Mizgan -
Lun, 13:08
Îi mulțumesc domnului prof. Vasile Găurean pentru timpul acordat cărții mele și pentru publicarea...
Ana Aurelia Pîntea -
Lun, 08:12
Felicitări
RADU IGNAT -
Dum, 18:45
🕯️ Memoria Cuviosului Ierarh Pahomie de la Gledin este păstrată și în spațiul digital, în pagina de...
Aniversări
În zi de naștere, adresăm cele mai calde urări de bine doamnei av. Lucia-Augusta Săsărman, consilier județean social-democrat.
Sănătate, bucurii şi împliniri transmitem, în zi de naştere, doamnei ILEANA-MARIA CLAPA, consilier principal în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-...
Primarul comunei Șanț, Marian Forogău, îşi aniversează ziua de naștere. Cu acest prilej, îi dorim multă sănătate, fericire și succes în toate...
In Memoriam
În 5 august era ziua de naștere a Părintelui iconom stavrofor Eugen Trif (05.08.1942 - 09.03.2000), regretatul cumnat al autorului acestor rânduri,...
























Adaugă comentariu nou