Grădiniţa de la Sângeorz Băi, în stadiu avansat! Traian Ogâgău: Noul an școlar va începe în condiții foarte bune pentru copii

Primarul orașului Sângeorz Băi, Traian Ogâgău, anunță că execuția lucrărilor la grădinița de pe str. Sălciilor este într-un stadiu avansat. Potrivit acestuia, lucrările ar putea fi finalizate în această vară, astfel încât unitatea să fie dată în folosință în septembrie. Este un proiect finanțat prin fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa 10, cu o valoare de peste 2,5 milioane lei.

„Nu pot decât să mă bucur pentru faptul că grădinița de pe strada Sălciilor este într-o fază avansată a lucrărilor. Preconizăm că noul an școlar pentru copiii din cartierul de peste apă, va începe în condiții foarte bune. Pas cu pas, toate proiectele noastre prind contur, la finalul implementării acestora vom avea un oraș cum nici nu am visat vreodată noi, sângeorzenii. Vă mulțumesc pentru încredere și susținere”, transmite edilul sângeorzean.

În context, Traian Ogâgău a cerut locuitorilor comunei să încerce să nu iasă din casă doar pentru urgenţe, pentru că „paza bună trece primejdia rea”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5