Castanul, în trepte...

Dacă este un rege al copacilor de primăvară, până la apariția teiului, acesta este castanul, falnic și încărcat de florile lui, ca niște mici și multe piramide albe-gălbui, în așteptarea trecerii timpului. Castanul, o casă verde, cu încăperi nenumărate, iar la fiecare se potrivește câte un candelabru, demn de muzeele lumii.
Cine are timp și răbdare să privească îndelung un castan înflorit îi va descoperi treptele, de jos în sus, într-o spirală de jur împrejurul tulpinii ce nu se mai vede și care sprijină frumosul vestmânt, de crinolină, al unui arbore colosal.
Pentru o perioadă, castanii sunt miresele drumului, ale zilei și ale nopții, pe la colțuri de stradă, pe alei, prin parcuri. Dacă n-ar fi lumini, florile de castan ar ține loc de felinare sau de stele, în nopțile blânde și liniștite de mai.
Treptele castanului sunt și de la sud la nord. Înflorirea lui se întâmplă pe rând: timpurie în zonele sudice ale țării, târzie, în partea de nord a țării. Acum câteva săptămâni, cine venea din București, de la Craiova povestea despre grandoarea copacului, făcându-ne pe cei din nord să așteptăm cu bucurie înflorirea lui. Chiar cu teamă, să nu dea frigul, înghețul atipic și să pierdem splendoarea castanului înflorit.
Alții se laudă cu cireși japonezi, cu grădini de lalele, cu câmpuri de lavandă, cu orașul cu salcâmi... Sunt câțiva castani în oraș, ce merită admirați douăzecișipatru de ore din douăzecișipatru. Aproape că nu merită să dormi de dragul lor. Adevărați străjeri ai locului, drepți și falnici.
Treptele castanului sunt, de fapt, și treptele noastre. Urcăm, trecem, numărăm ani de castani.