Forțele de ordine au sancţionat peste 20 de persoane care nu respectat măsurile de protecţie!

Zilnic, forțele de ordine desfășoară acțiuni în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, gări și autogări, mijloace de transport în comun sau în regim taxi pentru verificarea modului de respectare a măsurilor impuse în contextul stării de alertă, prevenirea și limitarea răspândirii Coronavirusului.

Jandarmii au verificat modul de respectare a măsurilor de protecție individuală în 50 de locații, fiind aplicate 14 sancțiuni, astfel: 2 amenzi în valoare de 1.000 lei, respectiv 12 avertismente scrise pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. Jandarmii montani Rodna, Piatra-Fîntînele și Colibița continuă acțiunile de patrulare pe traseele frecventate de turiști, dar și acțiunile de verificare în zonele de agrement din aria de competență.  Acțiuni de acest gen continuă și în perioada următoare de către jandarmi în misiuni organizate independent, cu celelalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne dar și cu alte instituții cu atribuții de control.

Conform raportării Inspectoratului de Poliție Județean, la activitățile desfășurate de acesta au participat ieri, 19 iulie, 90 de politiști, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică şi de la Protectia Consumatorului.

Au fost verificate 177 de societăți comerciale, au fost legitimate peste 230 de persoane și oprite pentru control aproximativ 60 de autovehicule. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 33.700 de lei. Echipele de control au depistat 20 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional. Totdeodată, au mai fost aplicate 9 sancțiuni contravențuonale pentru nereguli de natură economică, una pentru nerespectarea Legii 61/1991, celelalte fiind pentru abateri de altă natură.

Constant, în acțiunile desfășurate, reprezentanții forțelor de ordine atrag atenția cetățenilor asupra importanței purtării în mod corect a măștii de protecție și a respectării regulilor privind distanțarea socială.

Respectarea acestor măsuri este importantă pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară!

Numărul cazurilor de infecție cu noul Coronavirus este în creștere la nivel national, astfel că protejarea sănătății voastre și a celor dragi prin respectarea recomandărilor de igienă, distanțare socială și purtarea măștilor de protecție trebuie să devină prioritară și pentru dumneavoastră!

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5