Pr .Vasile Beni: Câţi dintre noi mai avem curaj şi demnitate să ne mărturisim credinţa ?
Dum, 08/16/2020 - 10:58
Dragii noştri credincioşi!
În ziua de 16 august în calendarul nostru creştin ortodox se pomenesc sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi sfetnicul Ianache.
Un exemplu practic de mărturisire a credinţei. Am spus un exemplu practic, pentru că mulţi dintre noi avem o credinţă teoretică, prin care mărturisim că Dumnezeu este Unul în Fiinţă şi întreit în Persoane. Însă Constantin Brâncoveanu ne dă un exemplu practic de mărturisire a credinţei.
Sfântul Constantin Brâncoveanu şi cei patru fii ai săi. S-a născut într-o familie de boieri, iar în anul 1688 a fost ales domn al Ţării Româneşti. Cei 26 de ani de domnie au însemnat o perioadă de mare strălucire culturală:s-au ridicat mănăstiri şi biserici, s-a terminat de tradus Biblia în limba română, s-au deschis tipografii. Dar toate aceste lucrări frumoase s-au sfârşit odată cu arestarea domnitorului în săptămâna patimilor din anul 1714, atunci când a fost dus la Constantinopol şi aruncat împreună cu întreaga familie în închisoarea ,,celor şapte turnuri”. Li s-a făgăduit că vor fi eliberaţi dacă vor îmbrăţişa religia islamică, propunere pe care domnitorul a respins-o de la început.
De aceea în ziua de 15 august a anului 1714, pe când împlinea 60 de ani, au fost duşi cu toţii spre locul de osândă. Iar curajul de a-L mărturisi pe Hristos, l-au făcut pe Constantin Brâncoveanu să intre în rândul sfinţilor.
Constantin Brâncoveanu n-a fost pustnic, n-a făcut minuni, dar şi-a apărat şi mărturisit credinţa. Pe Mateiaş fiul cel mic, doar o privire demnă şi o vorbă de curaj l-a făcut să devină sfânt:,,copii mei fiţi curajoşi, am pierdut tot ce am avut pe lumea aceasta, să ne mântuim cel puţin sufletele, atât doar ne-a mai rămas”. A urmat uciderea prin tăierea capetelor mai întâi a sfetnicului Ianache, după care au urmat cei patru copii:Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, iar la urmă însuşi tatăl, căruia i s-a mai cerut odată să se lepede de credinţa ortodoxă, el însă a răspuns: ,,Facă Dumnezeu ce-o vrea/Nu mă las de legea mea/Să ştiţi c-a murit creştin/Brâncoveanu Constantin/Boier vechi şi domn creştin”.
Am început cu o întrebare şi aş vrea să închei cu un îndemn de a ne mărturisi credinţa, chiar dacă la început e doar teoretică. Amin!
Pr Vasile Beni
Citiţi şi:
- Îndemnul lui Constantin Brâncoveanu către fiii săi: Țineți-vă tare! Să ne mântuim sufletele!
- 16 august – Sfinții Martiri Brâncoveni prăznuiți de Biserica Ortodoxă Română
- CONSTANTIN BRÂNCOVEANU – UN MARTIR AL CREŞTINISMULUI
- Părintele Vasile Beni: Sfinţii Martiri Brâncoveni. Neamul românesc, neclintit în credinţa strămoşească şi conştiinţa naţională
- Prof. Augustin Rus: Drama familiei Brâncoveanu

Meniu principal
Ultimele stiri
Sâm, 10:11
Andrei Marga: Vieți false Sâm, 08:33
125 de candidați pentru 129 de funcții de director/director adjunct. 22 de posturi fără candidați Vin, 20:50
Bărbat de 45 de ani, salvat de pompieri, după patru ore de intervenție. Un mal de pământ s-a surpat Cultura
Asociația”De la Români pentru Români”, organizează PRESELECȚIE pentru Festivalul Național de...
Comentarii
victor Stir -
Joi, 22:59
O emisiune foarte clară, folositoare! Felicitări, doamnelor!
prof. Vasile G -
Joi, 18:21
În poză, de la dreapta (privirii) spre stânga: Vasile Cotor, Vasile Igna, Nicolae Prelipceanu,...
prof. Vasile G -
Joi, 17:17
Mulțumiri, domnule Director MM, pentru excelenta și surprinzătoarea dv. contribuție editorială.
Rus Augustin -
Joi, 14:59
„Lăsați bătrânii să vorbească / Să spună lumii tot ce vor / Trecutul lor este-o poveste / De...
Joasza peter -
Joi, 13:45
David Dorian apare ca un patron în această fotografie aniversară .
Aniversări
Preacucernice părinte Cristian Ciobanu, preot paroh la Biserica Ortodoxă cu Hramul ˮSfinṭilor Andronic si Atanasia“ din Nicosia!
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Nicolae Mănarcă, preot paroh la Mijlocenii Bârgăului.
În zi de naştere, gândurile noastre de bine se îndreaptă către doamna BIANCA SIMIONCA CUCUIET, maestru coregraf la Centrul Cultural Municipal "George...























Adaugă comentariu nou