CONSTANTIN BRÂNCOVEANU – UN MARTIR AL CREŞTINISMULUI

În galeria marilor domnitori români, CONSTANTIN BRÂNCOVEANU reprezintă o adevărată culme a istoriei noastre din secolele XVII- XVIII. Prin politica sa externă, abilă, nuanţată, flexibilă şi cu adevărat modernă, a reuşit să realizeze timp de un sfert de veac,, păstrarea ţării sale întreagă prin toate greutăţile unei epoci extraordinare’’. ( Nicolae Iorga )

Acţiunile sale de emancipare a ţării de sub suzeranitatea Porţii i-au atras însă sfârşitul atât de tragic care i-a amplificat meritele şi l-a trecut în legendă prin marele său act de credinţă.

Învinuit de turci că ,, adunase bogăţii şi arme pentru a se opune’’ , domnitorul Constantin Brâncoveanu a fost,, mazilit’’ în 1714 şi dus la Constantinopol unde a fost întemniţat împreună cu cei patru fii ai săi.

Atunci când sfârşitul lor părea că s-a apropiat, s-a ivit pe neaşteptate o rază de lumină : într-o dimineaţă, un dregător turc aşeză pe umerii lui Constantin Brâncoveanu,, caftanul iertării’’. I se cerea trecerea la mahomedanism. Marele domn a rămas neclintit în credinţa sa.

În dimineaţa zilei de 15 august 1714, în ziua când domnitorul împlinea 60 de ani, a avut loc executarea sentinţei. Uciderea lui Brâncopveanu şi a fiilor lui s-a desfăşurat în prezenţa sultanului, a vizirului Gin- Ali-Paşa, a curţii imperiale şi a ambasadorilor, la locul numit Iali-Chioşc, aproape de Serai. Iarăşi i s-a propus să renunţe la legea lui creştinească:

,, Constantine Brâncovene !

Nu-mi grăi vorbe viclene.

De ţi-e milă de copii

Şi de vrei ca să mai fii,

Lasă legea creştinească

Şi te dă-n legea turcească !’’

Răspunsul lui rămâne însă acelaşi :

,, Facă Dumnezeu ce-o vrea

Iar pe toţi de ni-ţi tăia

Nu mă las de legea mea’’ (Poezii populare – Vasile Alecsandri ).

Primul a fost executat Matei, un tânăr de 17 ani. Ca să supravieţuiască, el a vrut să treacă la mahomedanism, dar tatăl său s-a împotrivit şi capul lui a căzut sub securea călăului. După el au fost ucişi ceilalţi trei fii : Radu, Ştefan şi Constantin, precum şi ginerele său Ianache Văcărescu.

Această scenă barbară s-a petrecut sub ochii tatălui lor care n-a tresărit niciodată, chiar dacă în urechile lui răsunau cuvintele :

- Brâncovene Constantin,

Boier vechi şi domn creştin

Lasă legea creştinească

Şi te dă-n legea turcească !’’

Drept, cu părul argintiu, cu cămaşa lungă a condamnatului pe el, cu picioarele goale, Brâncoveanu părea o uriaşă statuie a durerii dăltuită pe strzile oraşului. Apoi a fost executat şi el. Trupurile lor au fost plimbate prin oraş, iar capetele ţintuite de poarta cea mare a Seraiului. Seara , leşurile lor au fost aruncate în mare. Pescuite din apele Mării Marmara, cadavrele lor au fost îngropate în cripta vechii mănăstiri din insula Chalke.

Târziu, după mai mulţi ani, osemintele fostului domnitor au fost aduse în ţară de către soţia sa Marica şi îngropate în biserica fostei mănăstiri Sf. Gheorghe din Bucureşti, una dintre ctitoriile sale.