Darie Ducan și ”Mica trilogie”

Doar câteva luni de pandemie și au apărut cărți, inspirate de această stare, sau ajunse pur și simplu la timpul apariției lor, datorită și timpului avut la îndemână cu „statul în casă”. Surprinzătoare producția de carte de după așa-numita ”pandemie” și probabil că lucrurile nu au trecut și abia de-acum se vor numără opere din criza secolului ( de până acum ). Aproape că nu este scriitor care să nu fi scris un text cu gândul la pandemie. O dovadă în acest sens este și Darie Ducan ( născut la Târnăveni, Mureș, membru al Uniunii Scriitorilor din România, absolvent al Facultății de Litere, București, cu Master în Teoria Literaturii și Literatură Comparată, cu stagii de studii în Franța, actualmente, doctorand al Universității Paris IV – Sorbonne, cu o teză despre teatrul lui Eugen Ionescu și al lui Harold Pinter ), care vine să confirme adevărul că nu doar la noi există producție de carte din pandemie, ci și în Franța și, bănuim, în lumea toată. Pentru că operele ( mari, mici? ) s-au născut totdeauna din perioade mai potrivnice, triste, apăsătoare și amenințătoare.
Darie Ducan publică ( în prima jumătate a anului 2020 și mai are timp până la sfârșitul anului să sporească numărul cărților din literatura contemporană, cu alte și alte gânduri- frământări, lirice și dramatice, ceea ce nu face decât să-l bucure pe cititor ), trei cărți inspirate din realitatea vitregă a Covid-ului. Sunt lucrări care continuă, în același sens, linia de expresie a lui Darie Ducan, prin fermitate, ironie, sarcasm, umor, ludic, răspunzător cumva de toate relele secolului în care trăim. E nedrept, deoarece Darie Ducan dorește el singur să scrie despre toate, crezând că le va și se va mântui, dar fiecare dintre autori ar trebui să-și ia partea, să-și împartă contribuția la definitivarea estetică a timpului. Mulți nu se complică, de aceea implicarea lui Darie Ducan are și o componentă de sacrificiu. Dintre cărțile de care aminteam, ”Întrîngăimacol ”, versuri, ”Panmelodion”, versuri și ”Mica trilogie”, ne vom opri la cea din urmă.
„Mica trilogie”, după cum spune și titlul, este alcătuită din trei piese scurte, „ Eine kleine Nachtmusik” scrisă în carantina pandemiei de Coronavirus, după cum precizeză poetul, într-un text publicat pe coperta a IV-a a cărții. Scrise pentru a fi jucate, piesele sunt de esență, aforisme în serie, ceea ce creează dinamism, vigoare, sprinteneală și țin locul personajelor care lipsesc, fiind vorba despre un teatru de idei.
Prima parte se intitulează „Proverbe” și este o culegere de afirmații rostite de un toboșar de burg medieval, îmbrăcat corespunzător care, după fiecare dintre rostiri, spune ”am zis” și bate din tobă. E un fel de vestitor al altei lumi. Dintre ziceri, se remarcă: ”În vremea ciumei, William Shakespeare scria Sonetele. În vremea Coronavirus, toată lumea va scrie declarații pe propria răspundere pentru a ieși din casă.” Un alt exemplu, ”În florării, cu ocazia zilei de 8 martie, a crescut cererea de tulpini de Coronavirus. Cele mai multe s-au vândut în Italia, de aceea zicerea să-ți trăiască franțuzoaica nu mai e de actualitate.” Și se încheie piesa întâi, într-un stil avangardist, cu ”deși masculin după nume, Coronavirus este precum femeia: nu știi niciodată ce vrea.” Și, desigur, ”Am zis! Bate din tobă” și gata.
Trecând la a doua parte a cărții, a trilogiei, ”Voci în tub”, registrul se schimbă, de la monolog, la dialog, decorul fiind metroul din Paris, ”Sunteți român? Da. Îți propui să rămâi în Franța? Nu știu…Ce faci aici? Rulez r-ul.” Dominanta absurdă, suprarealistă este pregnantă, cu trimiteri la literatura de specialitate: ”- Eu nu cred că vom mai ieși de aici. Poate că vor astupa gurile de metrou, vor pune flori pe ele și, din când în când, lumânări.” Metroul, privit ca un tub cu voci, este aici purtător nu doar de oameni, ci și de voci, de gânduri, de idei.
„Supplicem exaudi!”, al treilea scurt fragment dramatic, este un dialog ieșit din comun, dar atât de ancorat realității pe care am trăit-o, încă o mai trăim, pentru că personajul este chiar virusul: „ Cine ești? Covid 19. Sună ca o cotă de bibliotecă. Eu nu vorbesc cu cote de bibliotecă. Nume de botez ai? Coronavirus. Așa mai merge.”
„Mica trilogie” a lui Darie Ducan, ce se joacă de-a virusul chiar cu virusul, este un text frumos scris, ce merită a fi pus în scenă, ca ( re)prezentare, sau a fi difuzat radiofonic, având calitățile unor piese ușor de urmărit, ce realizează repede, pe negândite, acel Catharsis așteptat. Dacă virusul va dispărea, odată cu găsirea vaccinului, operele din pandemie vor rămâne, libere de antidot.