Un bărbat din Maieru, care nu a oprit după ce a fost implicat într-un accident rutier, a fost depistat de polițiști
În dimineața de 18 decembrie a.c., în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au depistat un bărbat de 72 de ani, din Maieru, care ar fi fost implicat într-un accident de circulație, soldat cu pagube materiale, însă nu ar fi oprit la fața locului. Accidentul ar fi avut loc în jurul orei 00.10 când, în timp ce conducea un ATV, ar fi acroșat un autoturism condus de o femeie care a solicitat sprijinul polițiștilor.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii l-au depistat pe Drumul Național 17, în jurul orei 04.40, în localitatea Maieru, în timp ce conducea un ATV fără a avea luminile în funcțiune. A fost oprit pentru control și, întrucât emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să fie testat alcoolscopic, însă a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii Secției 7 au întocmit un dosar penal și continuă cercetările pentru refuzul de prelevare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, bărbatul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, se arata in comunicatul IPJ BN.
Citiţi şi:
- Şoferi din Rodna, Enciu şi Poienile Zagrei, depistaţi băuţi, în trafic!
- Şase conducători auto aflați sub influența băuturilor alcoolului riscă închisoarea! Pe ce drumuri i-au prins poliţiştii
- Pericole din trafic
- Şoferi prinşi conducând vehicule neînmatriculate, sub influența alcoolului sau fără permis de conducere!
- Bărbat din Tureac, dus la spital de poliţişti, după ce a refuzat să sufle în etilotest
Adaugă comentariu nou