Presedintela Radu Moldovan: Se toarnă asfalt și pe tronsonul de drum judetean Nușeni - Feleac- Chiraleș!
"Se toarnă asfalt și pe tronsonul DJ172G, Nușeni - Feleac- Chiraleș, ruta ocolitoare pentru a ajunge la Bistrița. Practic, se leagă toate drumurile și oamenii vor avea acces mult mai ușor spre municipiu. Lucrările vizează și consolidări, șanțuri din beton, podețe, zid de sprijin din beton pe o lungime de 95 de m, dar și montarea unui parapet de siguranță flexibil, pe o lungime de 1.43 km. Continuăm să ne ținem de cuvânt și de treabă", transmite presedintele Consiliului Judetean, Emil Radu Moldovan.
Modernizarea DJ 172G, Nuşeni – Feleac – Chiraleş, pe o distanţă de 10 km, are constructor asocierea dintre SC FAR Fondation SRL (Lider) cu SC Mis Grup SRL şi SC Drumserv SA (asociaţi), lucrările de proiectare şi asistenţă tehnică aparţinând SC LA Consult&Development SRL. Valoarea contractului este de 13,9 milioane lei (3 milioane euro), cu o durată de execuţie de 24 luni şi o garanţie a lucrărilor de 10 ani.
Citiţi şi:
- Preşedintele Radu Moldovan: Drumul Județean Nușeni – Feleac- Chiraleș, ruta ocolitoare pentru a ajunge la Bistrița, o gură de oxigen pentru zona de Câmpie!
- Două drumuri judeţene, Nuşeni – Feleac – Chiraleş şi Nuşeni- Corvineşti – modernizate cu fonduri europene
- Președintele Radu Moldovan: Lucrările au avansat semnificativ pe tronsonul de drum județean 172 A Beclean- Nușeni- Chiochiș!
- Modernizarea DJ 172 G, Nuşeni-Feleac-Chiraleş, estimată la 16 milioane lei
- Întreţinerea drumurilor judeţene pentru perioada 2013-2016, estimată la peste 29 milioane lei
Adaugă comentariu nou