Pr.Vasile Beni: Omul dă ce are-n suflet

Textul Evangheliei la Duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci: “Zis-a Domnul: cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi mântuiască sufletul său îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui. Şi ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul său? Sau ce-ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Iar de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în acest neam desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni în slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri. Apoi a zis către ei: adevărat vă spun vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moarte, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere” Marcu (8, 34-38). 

       Dragii noştri credincioşi!

Dintotdeauna omul şi-a pus întrebarea cine este, de unde vine şi încotro se îndreaptă, ce este sufletul, de ce vorbim de suflet ca ceva de foarte mare valoare? Sunt şi alte multe întrebări pe care orice om şi le-a pus şi la care de multe ori nu a găsit un răspuns. Să ne oprim însă la câteva posibile răspunsuri legate de suflet  şi, în special, de sufletul fiecăruia dintre noi:

1.   Ce este sufletul.

Potrivit Dicţionarului Noului Testament „Sufletul este întipărirea vie a Sfintei Treimi şi chipul lui Dumnezeu în om, după fire, după har şi după slavă”. Când Dumnezeu l-a făcut pe om în sfatul Sfintei Treimi a zis: “Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră” (Facere 1, 26) şi L-a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său și a suflat în faţa lui suflare de viată și s-a făcut omul cu suflet viu.

Cred că e bine de ştiut că s-au făcut şi calcule şi experimente ce greutate ar avea sufletul unui om. Nu ştim dacă sentimentele, atât cele pozitive, cât şi cele negative, se pot cântări. În anul 1907, doctorul american Duncan McDougal din Haverhill, Massachusetts, a cântărit trupurile a şase pacienţi bolnavi de tuberculoză în fază terminală pentru a observa dacă părăsirea sufletului în momentul morţii are vreun impact asupra greutăţii corporale. În urma acestui experiment, echipa de cercetători condusă de McDougal a stabilit că, în momentul morţii, fiecăruia din cei 6 subiecţi umani greutatea corporală le-a scăzut, invariabil, cu 21 de grame. Doctorul a repetat experimentul pe 15 câini, la care nu a înregistrat nicio schimbare de greutate în momentul morţii.

Sufletul este și va rămâne pentru viața de aici o mare taină, ascunsă vremelnic în trupul omenesc. El a fost comparat cu un diamant ceresc de mare preț. Sufletul se bucură sau se întristează în funcţie de momentele pe care omul le trăieşte. Sufletul este nemuritor, numai păcatul îl alterează, îl întunecă şi-l face să sufere şi aici dar şi în veşnicie.

2.   Pentru mântuirea sufletului a trimis Dumnezeu pe Fiul Său     

Nu există pe pământ vreun lucru mai valoros decât sufletul, iar pentru mântuirea acestui suflet a trimis Dumnezeu pe Însuși Fiul Său în lume. Pentru sufletul omului a pătimit Mântuitorul pe Golgota și Și-a vărsat scump Sângele Său pe Cruce.  Pentru el a întemeiat Domnul Biserica Sa pe pământ. Pentru el au fost făcute toate frumusețile lumii acesteia.  Pentru el există Împărăția Cerurilor și toate bunătățile vieții veșnice  ,,pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit” (I Corinteni 2, 9).

Pentru curățirea lui, sufletul are apa Botezului și a Pocăinței. Pentru hrană și întărire are masa dumnezeiască a Sfintei Împărtășanii. Pentru sfințire și desăvârșire are în această viaţă Biserica și pe slujitorii ei sfințiți, iar pentru plata ostenelilor lui de pe pământ, Dumnezeu i-a pregătit în cealaltă lume fericirea Raiului.

3. Cum ne purtăm noi cu sufletul nostru, dar faţă de alte suflete?              Suntem noi atenți cu adevărat la întrebările, la neliniștile, la nevoile și la dorurile lui către lumină, către curăție, către frumusețe și adevăr?
Rămâne să răspundem fiecare, în chip cinstit, cum ne comportăm cu propriul nostru suflet, de care ştim bine că va trebui să dăm seama înaintea lui Dumnezeu Care ni l-a încredințat!                                                           

Ne alarmăm la cel mai mic semn de boală a trupului și alergăm îndată după doctori, după leacuri, dar suntem nepăsători la tremurul și la suferința sufletului slăbănogit de nehrană și lăsat în paragină. Ne întristăm foarte mult când pierdem ceva material, o sumă de bani, un petic de pământ, o haină sau un prieten bun, dar nu ne sinchisim defel când pierdem sufletul, întinându-l cu noroiul minciunii, al răutății și al desfrânării, al beției și al celorlalte patimi.

La final, mă opresc la una dintre frumoasele poezii a lui Iurie Hemei, “Omul dă ce are-n suflet” şi care ne trage un semnal de alarmă şi iată ce zice:

O bătrână cerșetoare,/ Zi de zi umbla prin sat.      

Cerea hrană de mâncare,/ Sau ceva de îmbrăcat.

A ajuns și la o casă / Mare cu oameni bogaţi.       

Cu piscină cu terasă / Dar păreau cam iritaţi.

Supăraţi nevoie mare, / Pe bătrână că cerșește.

Că le strică din onoare,  / Pe la poartă când sosește.

Și atunci stăpânul casei, / Vrând să-și bată joc de ea.

“Îi arăt eu ticăloasei: / Să n-o văd la poarta mea.

Într-un coș a pus gunoi, / L-a împachetat frumos.

Și-l dădu ca un ciocoi. / „Azi am fost mai generos!”

Bătrânica mulţumită, / A plecat la casa sa.

Însă a rămas uimită, / Când văzu ce se afla.

Și a doua zi în zori, / Se întoarse la bogat.

A umplut coșul cu flori, / I l-a dat şi a plecat.

El rămase uimit, / Nu ştia ce să răspundă.

-Ce am dat și ce-am primit, / De la biata muribundă?

-Stai bătrînă nu pleca! / Alerga într-un răsuflet.     

Spre bătrâna ce zicea, /„Omul dă ce are-n suflet”.

-Fii atent cum faci un bine, / Şi fii milostiv mereu,

Mâine poți să fii ca mine, / Încercat de Dumnezeu.

Pr.Vasile Beni