Pr. Vasile Beni: Crucea vieţii. Ar trebui să ne bucurăm şi de cele bune, dar şi de greutăţile din viaţă, pentru că Dumnezeu nu ni le dă degeaba

Textul Evangheliei la Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci: ,,Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape viața și-o va pierde, iar cine își va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela și-o va mântui. Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri. Și le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere.( Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1)

Dragii noştri credincioşi!

Un bun creştin, de fiecare dată când porneşte într-o călătorie sau începe un lucru bun îşi îndreaptă, în primul rând, gândul spre bunul Dumnezeu, îşi face semnul Sfintei Cruci şi zice: ,,Doamne, ajută-mă!

Dacă cinstirea icoanelor, moaştelor şi a obiectelor sfinţite s-a făcut diferit, Sfânta Cruce este primul obiect de cult creştin. Iar pentru creştinii ortodocşi români, cinstirea Crucii capătă şi o altă semnificaţie, de ordin fiinţial şi sentimental, fiindcă în părţile noastre, după tradiţie, în părţile Dunării, s-ar fi arătat în localitatea Dervent, semnul Sfintei Cruci lui Constantin cel Mare.

Sfânta Cruce ne însoțește pe fiecare dintre noi de la leagă-n până la mormânt. Pentru că prin semnul Crucii este pecetluit pruncul la Botez, cu Sfânta Cruce se binecuvântează inelele la logodnă, dar și cununile ce se pun pe capul mirilor, prin semnul Sfintei Cruci în Taina Spovedaniei primim dezlegare de păcate și tot Sfânta Cruce îl veghează pe creștin la mormânt.

       Fiecare slujbă începe și se termină cu semnul Sfintei Cruci. Crucea sfințește Bisericile și sfintele Altare. Binecuvântare  în semnul Sfintei Cruci, schițat de mâna preotului peste Sfântul Potir și Sfântul Disc, face sfințirea pâinii și a vinului în Trupul și Sângele Mântuitorului. Afundarea mâinii preotului în apă în semnul Sfintei Cruci sfințește apa. Semnul Sfintei Cruci ne aduce aminte de tot ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi şi, totodată, de tot ceea ce noi înşine trebuie să facem pentru El.

 Prin semnul pe care-l facem asupra noastră când ne sculăm, când mâncăm, când începem sau sfârșim un lucru îi cerem ajutorul dar îi și mulțumim lui Dumnezeu zicând: ,,Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh şi acum și pururea și în vecii vecilor” .

Sfântul Vasile cel Mare ne învaţă că: „Semnul sfintei Cruci este o mărturie văzută a credinţei noastre pentru că îl chemăm pe Tatăl care toate le rânduieşte, pe Fiul care toate le săvârşeşte şi pe Duhul Sfânt care pe toate le plineşte”.

Sfânta Cruce este armă împotriva diavolului: „Doamne, armă împotriva diavolului Crucea Ta…” „Unde se face semnul Sfintei Cruci slăbesc vrăjitoriile şi încetează farmecele”(Sf. Antonie cel Mare).

Crucea vieţii. Era odată un om care mergea pe drumul vieţii alături de alţi oameni. Cu toţii purtau în spate câte o cruce, însă nu erau toate la fel, unele erau mai mici, altele mai mari. Nici unul dintre ei nu părea bucuros.

 La un moment dat, omul, obosit de atâta drum şi cu greutatea mare a crucii pe umerii lui, se roagă lui Dumnezeu, spunând:   

– Doamne, Te rog scurtează-mi crucea, pentru că simt că simt că nu mai pot! Şi începe să taie din crucea ce-o purta…

– Doamne, Îţi mulţumesc atât de mult!

       Îşi continuă bucuros acum drumul anevoios, gândind: Dacă acum mi-ai îngădui să mai tai puţin din ea, ar fi şi mai bine…. Şi o mai scurtează puţin.

Şi mai bucuros, continuă pe drumul vieţii. Uitându-se in jurul lui, observă că ceilalţi sunt din ce în ce mai obosiţi şi necăjiţi.

        După ceva vreme, întâlneşte în drum o prăpastie mare, peste care trebuia să treacă. Ceilalţi folosesc crucea pentru a trece, deoarece crucea fiecăruia era suficient de înaltă, ca atunci când o culcă, să unească cele doua margini ale prăpastiei, transformându-se în podul necesar să treacă în siguranţă pe malul din faţă. Toţi trec bucuroşi acum, însă omul cu crucea scurtată rămâne, plângându-se că nu-i destul de mare crucea lui, ca să treacă si el.  Crucea lui era mult mai mică decât distanţa dintre maluri.

Aşa că, ar trebui să ne bucurăm şi de cele bune, dar şi de greutăţile din viaţă, pentru că Dumnezeu nu ni le dă degeaba. Ni le dă ca să ne fie de folos mai târziu. Amin.

Pr. Vasile Beni