Cristina Iurişniţi: Copiii sunt cei care duc în familii deprinderile corecte de colectare selectivă a deșeurilor!

"Totul pornește de la Educație! #Educație pentru mediu trebuie să ajungă în şcoli atât prin activităţile formale de la clasă, cât mai ales prin cele nonformale si informale, prin intermediul proiectelor europene Erasmus +, aşa cum se întâmplă în momentul de față la Colegiul Naţional Andrei Mureșanu. În 2019 am reușit să adopt în Parlament, cu sprijin din tot spectrul politic, legea colectării selective în școli. Fiecare sală de clasă, bibliotecă sau sală de sport trebuie să fie dotată de primărie cu echipamentele necesare pentru colectarea selectivă a deșeurilor.

Primele gesturi reflex de educație ecologică se consolidează în familie, dar mai ales în școală, încă din ciclul preșcolar sau primar!
De multe ori copiii sunt cei care duc în familii deprinderile corecte de colectare selectivă a deșeurilor, de protejare a mediului înconjurător, de educație ecologică prin acțiunile de voluntariat la care participă sau le inițiază.
Acolo unde nu se respectă legea, trageți de mânecă autoritățile locale pentru a pune în practică prevederile legale în beneficiul comunității. Nu mai putem sta pasivi ! E vorba de sănătatea noastră de resursele naturale pe care trebuie să le protejăm în prezent pentru viitor", declară prof. Cristina Iurişniţi, într-un comunicat de presă.
***
Proiectul de lege inițiat de deputatul USR Cristina Iurișniți, susținut de peste 50 de parlamentari din toate partidele, referitor la colectarea selectivă a deșeurilor a fost adoptat, în 2019, de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională.
Proiectul de modificare și completare a Legii nr. 132/2010 privind colectarea selectivă a deșeurilor în instituțiile publice a primit 238 de voturi „pentru” și niciun vot „împotrivă”.

Este vorba despre modificarea cadrului normativ în sensul transferării atribuțiilor privind achiziționarea și dotarea unităților școlare cu recipiente pentru colectarea selectivă a deșeurilor de la nivelul conducerii unităților de învățământ către autoritățile locale.

În acest fel, primarii vor fi obligați să ia măsuri astfel încât în fiecare sală de clasă, laborator, cabinet, bibliotecă sau sală de sport să existe coşuri de gunoi colorate şi inscripţionate corespunzător pentru selectarea pe categorii a deşeurilor rezultate în urma activităţilor elevilor şi/sau profesorilor și pentru reciclarea selectivă.

„Acest proiect de lege ține de educarea tinerei generații în sensul conștientizării riscurilor pe care poluarea le poate produce asupra mediului și a sănătății cetățenilor. Știm foarte bine că totul pornește de la educație și că o societate responsabilă trebuie să propună politici publice responsabile. Știm, de asemenea, că România riscă sancțiuni enorme începând cu 2020 și că suntem în pericol de infringement, deoarece nu am colectat selectiv așa cum prevede angajamentul pe care ni l-am luat la nivelul Uniunii Europene”, a declarat prof. Cristina Iurișniți, deputat USR, membru în Comisia de învățământ.

România este pe penultimul loc în Europa în privința reciclării: doar 13% dintre deșeurile colectate sunt reciclate. Aceasta în condițiile în care România și-a asumat, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, că va ajunge în 2020 la o cotă de reciclare de cel puțin 50% din hârtia, metalele, sticlele și materialele plastice provenite din deșeuri menajere.

Pentru nerespectarea acestui angajament, România riscă sancțiuni din partea Comisiei Europene de 200.000 de euro/zi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5