Deputatul Cristina Iurişniţi: Nu votaţi primarii care nu investesc în educaţie! Voi monitoriza şcolile şi pe tema colectării selective

Deputatul Cristina Iurişniţi (USR) a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că este absolut inamaginabil cum sunt făcute politicile publice în România, condamnând cu fermitate declararea constituţională a Codului Administrativ, mai ales acordarea pensiilor speciale pentru aleşii locali din 1992 încoace.

„Pentru alte finanţări ne plângem că nu avem bani, dar pentru pensii speciale sunt bani.  Este absolut inimaginabil cum sunt făcute politicile publice în România. Am adresat cetățenilor din județul Bistrița Năsăud, şi le spun foarte clar să nu voteze, reiterez, să nu voteze primari care nu investesc în educație, cărora nu le pasă de școlile din comunităţile pe care le gestionează. Recent am fost în câteva școli, am fost la școlile din Şieu Odorhei, din Chiochiş, Şcoala primară din Dumitra unde am văzut condiții absolut de neacceptat pentru un primar care se interesează de soarta școlii pe care trebuie să o doteze, să o gestioneze, bineînțeles într-o relație strânsă cu direcțiunea școlii, dar nu să pună în pericol siguranța copiilor, dotările din școală, accesul la apă potabilă. Deci, nu putem accepta acest lucru așa că le transmit primarilor Sfintean şi Silaşi să nu-şi imagineze că eu duc o campanie de denigrare la adresa lor. Educația nu are culoare politică deci, nu e cazul să sară ca arşi că cineva le-a arătat public că în școală nu există apă potabilă sau că grupurile sanitare din curte arată ca după bombardament, ca după un război, nu sunt igienizate nu exista aviz de nici un fel și nu țin legătura cu şcoala”, a declarat deputatul Iurişniţi.

Aceasta s-a referit şi la colectarea selectivă a deşeurilor, în şcoli, lege pe care a iniţiat-o, care a fost aprobată şi care a fost promulgată în luna noiembrie de preşedintele României.

„Primarii sunt obligați să doteze școlile cu echipamente speciale cu pubele speciale pentru colectarea selectivă. Acest lucru se învață din școală. Sunt niște de practici, sunt niște gesturi pe care trebuie să le înveţe începând din primii ani de școală, din familie, dar în primul rând din școală. Că de multe ori ştim bine că părinții sau fie sunt plecați sau nu au cultura necesară sau, pur şi simplu,  implicarea cetățenească, nu sunt informați, nu au fost educați în acest sens, nu au educația ecologică  de a respecta mediul. Ştim foarte bine cum sunt mentalitățile în zonele rurale mai de defavorizate, ajunge educaţia mai greu şi de aceea trebuie să plecăm asupra învățământului și asupra educației. Deci, le reamintesc tuturor primarilor că trebuie să doteze acestei școli. Bineînțeles că nici la Chiochiş, nici la Şieu Odorhei, care era în renovare, nici la Dumitra nu există așa ceva. Eu cred că nici într-o şcoală nu şi-au luat rolul în serios. Voi mai face monitorizării, o să intru în școli, următoarea școală va fi și cea de lângă Beclean, la şcoala din Figa, pentru că şi acolo au fost probleme legate de apă și canalizare”, a mai spus deputatul Iurişniţi.

În final, aceasta a adresat un apel către toţi primarii pentru a asigura dorările necesare minime „Adresez un apel tuturor primarilor: să doteze școlile cu minimele condiții necesare unui  învățământ de calitate pentru că dacă există dotările, există apropierea de școală, există interes, rezultatele nu vor întârzia să apară. Măcar să începem cu curăţenia din curte. Primii paşi. Să avem apă potabilă sau să dotăm școlile cu echipamente, cu bănci cu tot ce trebuie. Ăsta e un subiect legat de primarii care sunt efectiv  nepăsători în privința școlilor”, a cocnluyionat deputatul Cristina Iurişniţi.

 

Comentarii

16/02/20 10:36
cititor

DA EU ZIC SA NU-I VOTATI ABSOLUT DELOC PE CEI CARE FAC POLITICA SI/ORI SUNT MEMBRII AI VREUNUI PARTID POLITIC , pentru ca primarii fac parte din Puterea Executiva si NU AU ABSOLUT NICI O ATRIBUTIUNE IZVORATA DIN LEGEA ADMINISTRATIEI DE STAT .
VOTATI-I PE CEI COMPETENTI SI CARE AU EXPERIENTA IN DOMENIUL ADMINISTRATIV !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5