Deputatul Diana Morar: Proiectul de lege privind reducerea birocraţiei la Registrul Comerţului, adoptat!
Camera Deputaților a adoptat amendamentele pe care deputatul Diana Morar le-a depus, împreună cu Gabriela Horga, la proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind unele măsuri în domeniul registrului comerţului.
Pentru simplificarea la înregistrarea în registrul comerţului, Oficiul Registrului Comerțului transmite autorităților competente în domeniul autorizării funcţionării, doar pe cale electronică, informaţii din declaraţiile-tip pe proprie răspundere cu privire la îndeplinirea condiţiilor de funcţionare/desfăşurarea a activităţii pentru sediul social/profesional şi/sau sedii secundare datele de identificare ale persoanelor înregistrate, în termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării în registrul comerţului. Așadar, nu se mai transmit și copiile declarațiilor-tip ca până acum.
Măsura vine în sprijinul firmelor și al lucrătorilor de la Oficiul Registrului Comerțului, pentru reducerea birocrației și a timpului de așteptare până la emiterea documentelor.
Legea merge la președinte pentru promulgare.
Continuăm demersurile pentru adaptarea legislației la realitățile actuale.
Citiţi şi:
- Simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului! Amendamentele depuse de Diana Morar, adoptate de Comisia juridică
- Etape simplificate pentru înregistrarea în registrul comerțului, după adoptarea legii iniţiate de deputatul Diana Morar!
- Deputat Diana Morar: Simplificare, debirocratizare și reducerea timpului de așteptare până la emiterea actelor!
- Deputatul Diana Morar: Va fi eliminată obligația de depunere a declarației anuale privind beneficiarul real pentru persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului!
- Vasile Bar vrea Registrul Comerţului, înapoi la Camerele de Comerţ
Adaugă comentariu nou