Modernizarea tronsoanelor Beclean – Chiochiș, Sânmihaiu de Câmpie-Visuia şi Domnești-Nețeni-Albeștii Bistriței, în linie dreaptă! Preşedintele Radu Moldovan: Primul județ cu toate drumurile județene modernizate!
Administratorul public al judeţului, Florin Moldovan, şi Daniel Larionesi, reprezentant al companiei Frasinul, lider de asociere, au semnat contractul de lucrări pentru obiectivul „Modernizare drumuri judeţene DJ 154D Domneşti – Neţeni – Albeştii Bistriţei, DJ 162 Sânmihaiu de Câmpie – Visuia şi DJ 172 A Beclean – Chiochiş”. Parafarea contractului a fost girată de preşedintele Consiliului Judeţean – Emil Radu Moldovan, vicepreşedintele Tiberiu Kecskes – Simionca, directorul executiv Dorin Popescu, reprezentanţi de la Serviciul Drumuri judeţene şi primarii Nicolae Moldovan (Beclean), Horea Petruţ (Mărişelu), Vasile Vermeşan (Galaţii Bistriţei) şi Ioan Mate (Sânmihaiu de Câmpie).
Contractul a fost adjudecat de asocierea formată din SC Frasinul SRL – lider asociere cu SC CML.RO SRL, SC Îndemânarea Prodcom SRL şi SC Dimex 2000 Company SRL.
„Valoarea totală a lucrărilor este de 78,092 milioane lei, aproximativ 15,8 milioane euro. Durata contractului este de 30 de luni, din care două luni proiectarea, două luni etapa administrativă de obţinere a avizelor şi 26 de luni execuţia. Perioada de garanţie a lucrărilor este de 73 de luni. Sursa de finanţare este Programul Naţional de Dezvoltare Locală şi bugetul judeţului. În total vor fi modernizaţi 43,647 km. Este o investiţie mult aşteptată, mă bucur că am ajuns în această etapă de semnare a contractului. În perioada următoare, după îndeplinirea formalităţilor de semnare a contractului, respectiv de depunere a garanţiei, eliberarea ordinului de începere a lucrărilor, vor începe lucrările de proiectare. Pe perioada de iarnă avem timpul necesar pentru obţinerea avizelor în vederea acordării autorizaţiei de construcţie. Când timpul ne va permite, vor începe lucrările”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan.
Preşedintele Consiliului Judeţean a cerut tuturor primarilor, specialiştilor de la Drumuri Judeţene şi firme de proiectare să ia la pas toate aceste tronsoane de drum pentru ca problemele şi soluţiile să fie identificate „din capul locului”, înainte de etapa de proiectare tehnică.
Primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, a subliniat importanţa acestui drum pentru comunitatea pe care o reprezintă. „Acest drum tranzitează o zonă foarte importantă. Consiliul Judeţean a mai asfaltat tronsonul Beclean – Figa, dar şi tronsonul Ion Creangă care face legătura cu drumul spre Braniştea. Vreau să-l felicit în mod sincer pe domnul preşedinte, pentru că ştiu câtă tevatură şi nopţi nedormite aduni până ajungi la semnarea contractului. În numele cetăţenilor din Rusu de Jos vă mulţumim”, a declarat primarul Moldovan.
Edilul comunei Mărişelu, Horea Petruţ, a punctat faptul că modernizarea tronsonului Domneşti – Neţeni – Albeştii Bistriţei a fost mult aşteptată de către locuitori, asigurând legătura între DJ 154 şi DN 15A. Primarul Ioan Mate de la Sânmihaiu de Câmpie a evidenţiat faptul că „o treabă bună” a fost făcută şi prin modernizarea drumului Sânmihaiu de Câmpie – Teaca, dar şi prin lucrările de pe tronsonul Sânmihaiu de Câmpie – Visuia. „Vă mulţumesc în numele locuitorilor din Sânmihai, Miceşti şi Silivaş pe care i-aţi sprijinit cu infrastructura de drumuri. Este un drum foarte important pentru zona de Câmpie. Mă bucur că v-aţi ţinut de cuvânt şi de promisiunile discutate”, a spus Ioan Mate. Primarul Vasile Vermeşan de la Galaţii Bistriţei a mulţumit autorităţilor judeţene în numele locuitorilor din Albeştii Bistriţei, asigurându-se legătura între zona de Câmpie şi Valea Şieului. Nu în ultimul rând, vicepreşedintele Tiberiu Kecskes Simionca a felicitat Direcţia Tehnică din cadrul Consiliului Judeţean pentru proiectele aflate în derulare, dar şi pentru pregătirea celor 27 de proiecte depuse prin Programul "Anghel Saligny".
***
- “Modernizare DJ 154D, km 0+000 – 7+540, Domnești-Nețeni-Albeștii Bistriței” (7,54 km)
Lucrările constau în: îmbrăcăminte asfaltică , strat inferior de fundaţie din balast, se vor amenaja drumurile laterale existente, pe lungimea de 20 m și lățimea de 4 m, în funcție de ampriza drumului lateral. Scurgerea și evacuarea apelor pluviale se va realiza prin: șanțuri de beton în intravilan, șanțuri din pământ în extravilan, rigole carosabile, rigole de acostament. De asemenea se vor realiza lucrări de reparații la podețele existente și 11 podețe tubulare noi + 17 podețe pentru drumuri laterale. Accesele la proprietăți se vor amenaja (până la limita de proprietate),pe o lungime de 6m. Se vor monta indicatoare de circulație și se va face marcajul rutier (parapet direcțional pe 460 m)
- “Modernizare DJ 162, Km 18+526 – km 28+633, Sânmihaiu de Câmpie-Visuia”- 10.1 km
Lucrările constau în: îmbrăcăminte asfaltică, strat inferior de fundaţie din balast. Drumurile laterale în număr de 50 buc., se vor amenaja pe lungimea de 25 m si latimea de 4m, în funcție de ampriza drumului lateral. Se vor amenaja și 3 parcări laterale. Scurgerea si evacuarea apelor pluviale se va realiza prin: șanțuri din pământ, șanțuri pereate din beton, rigole ranforsate prefabricate și rigole carosabile. De asemenea, în vederea descărcării apelor se vor realiza lucrări de reparații la podețele existente și 8 podețe tubulare noi și un podet dalat nou, care le înlocuiesc pe cele deteriorate. Pentru preluarea apelor si conducerea acestora spre evacuare din zona drumului sunt necesare, de asemenea, 33 podețe pentru drumurile laterale.
Accesele la proprietăți se vor amenaja (până la limita de proprietate), pe o lungime de 5m în vederea asigurării continuității scurgerii apelor pluviale și a accesului la proprietăți în condiții de siguranță și confort. Se vor executa lucrări de consolidare a taluzurilor si a drumului. Se vor monta indicatoare de circulație și se va face marcajul rutier ( parapete tip H1 in lungime totală de 2772m și parapete tip H2 in lungime de 925m) + 10 borne kilometrice si 83 borne hectometrice.
La Km 21+020 drumul judetean se intersectează cu o trecere la nivel cu C.F. care se va amenaja și se va semnaliza corespunzător.
“Modernizare DJ 172A, Km 0+000 – Km 26+000, Beclean – Chiochis”- 26 km
Lucrările constau în: straturi de îmbrăcăminte asfaltică reciclare la rece in situ pentru straturile existente din beton asfaltic cu aport de material granular. Pe sectoarele cu îmbrăcăminte din beton de ciment, sistemul rutier nou va fi compus din: spargerea dalelor din beton degradate, realizare dale din beton de ciment, curatare si colmatare rosturi intre dalele de ciment, asternere geocompozit antifisura.
Se vor amenaja 50 de drumuri laterale pe o lungime de 25 m ,în funcție de ampriza drumului lateral + 2 parcări laterale. Scurgerea și evacuarea apelor pluviale se va realiza prin șanțuri din pământ și șanțuri pereate din beton. Lucrări de reparații la podețele existente și 68 podețe noi + 66 de podețe pentru drumurile laterale. Se vor amenaja 264 de accese la proprietăți. Lucrări de consolidare a taluzelor și a drumului, în lungime totală de 215 m.
Se vor monta indicatoare de circulație și se va face marcajul rutier (parapete 0in lungime de 829m) + 26 borne kilometrice si 234 borne hectometrice. La Km 0+200 drumul judetean se intersectează cu o trecere la nivel cu C.F. dublă care se va amenaja si se va semnaliza corespunzător.
Citiţi şi:
- Lucrările de modernizare a DJ 162, Sânmihaiu de Câmpie- Visuia, avansează!
- Veste bună! Încep lucrările pe tronsoanele de drum județean Domnești- Nețeni- Albeștii Bistriței, Sânmihaiu de Câmpie- Visuia și Beclean-Chiochiș
- Președintele Radu Moldovan: Lucrările au avansat semnificativ pe tronsonul de drum județean 172 A Beclean- Nușeni- Chiochiș!
- Președintele Radu Moldovan: Drumul județean Cociu- Mocod- Zagra (24 km) este în plină modernizare!
- Modernizarea DJ 154B, limită județ Mureș-Monor, estimată la 11,8 milioane lei
Adaugă comentariu nou