Lucrările la noua biserică din cartierul Viișoara, binecuvântate de mitropolitul Andrei. Preotul Călin Sigartău, hirotesit iconom stavrofor cu dreptul de a purta cruce
În ziua prăznuirii Sfinților Mari Împărați, întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena, sâmbătă, 21 mai 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității ortodoxe din cartierul bistrițean Viișoara.
Cu acest prilej, de la ora 16:00, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat slujba sfeștaniei și a binecuvântat spațiul de slujire al noii biserici parohiale, cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican, preotul paroh Călin Sigartău, precum și alți preoți invitați.
La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură și i-a felicitat pe toți cei care s-au implicat în edificarea noului lăcaș de cult.
În semn de apreciere și recunoștință, pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor pe parohul Călin Sigartău, cu dreptul de a purta crucea pectorală. De asemenea, distincții și diplome de aleasă cinstire au primit membrii Comitetul și Consiliul parohial, dar și alți binefăcători.
Slujba a fost oficiată în prezența a numeroși credincioși și a oficialităților locale și județene, în frunte cu prefectul județului Bistrița-Năsăud, Mica Oprea, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, subprefectul Ioan Zăgrean, dinrectorul CJC, Alexandru Pugna.
Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din cartierul bistrițean Viișoara a fost înființată în anul 2013, iar piatra de temelie a noii biserici a fost pusă în data de 12 aprilie 2016, de Mitropolitul Andrei. Construcția lăcașului de cult a început în anul 2018, în prezent fiind pregătit pentru a fi pictat în tehnica frescă.
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Citiţi şi:
- Mitropolitul Andrei a pus piatra de temelie la o nouă biserică în Bistriţa: Rugăm pe Bunul Dumnezeu să răsplătească lucrarea dumneavoastră
- Se pune piatra de temelie la o nouă biserică în Bistriţa
- Mitropolitul Andrei a sfințit capela din Visuia. Preotul Călin Pop, hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, primarul Ioan Becan, distins cu Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”
- Mitropolitul Andrei, la sfințirea noii case parohiale din Salva. Parohul Grigore Mureșan, hirotesit iconom stavrofor. Primarul Gheorghe Onul, Ordinul „Episcop Nicolae Ivan”
- Mitropolitul Andrei, în mijlocul credincioșilor din Șieuț. Parohul Ștefan Pralea, hirotesit iconom stavrofor. „Gramata Mitropolitană însoțită de Sfânta Scriptură", pentru primarul Mihai Ivan
Adaugă comentariu nou