Casă de piatră, Alexandru şi Simona Cocos! Bucurie în familia fostului primar de la Petru Rareş, Vasile Cocos!
Nuntă mare la Consiliul Judeţean! Alexandru Cocos – fiul fostului primar Vasile Cocos de la Petru Rareş – şi-a unit destinele cu Simona Păsărelu.
Cununia religioasă a fost oficiată la Biserica Ortodoxă Mijlocenii Bârgăului, mirii având alături şase perechi de naşi care îi vor călăuzi pe drumul vieţii de familie.
Directorul executiv de la Consiliul Judeţean, Teofil Cioarbă, alături de Mihaela, deputatul Bogdan Ivan şi Oana, directorul adjunct al APIA BN, Sabin Cucea şi Codruţa Sânpetrean, preotul din Prundu Bârgăului, Cristian Dolha, alături de Ana-Maria, preotul Ciprian Rus, originar din Josenii Bârgăului, alături de Mihaela, Nicolae şi Crina Danea vor fi părinţii spirituali pentru Alexandru şi Simona Cocos, în momentele fericite, dar şi atunci când vor apărea obstacole.
Petrecerea, cu peste 750 de invitaţi, a avut loc la restaurantul Giulia II, atmosfera fiind întreţinută de Marina şi Ionuţ de la Mureş.
Alexandru Cocos lucrează în cadrul ADI Deşeuri, iar Simona în mediul privat.
Urăm tinerei familii "Casă de piatră", clădită cu sănătate, înţelegere, iar bunul Dumnezeu să-i binecuvânteze cu un boboc care să le lumineze viaţa.
sursa foto: 4D Art
Citiţi şi:
- Sâmbătă, de la ora 9, se deschide pârtia mică de ski pe Dealul Cocoș!
- Primarul Ioan Turc, alături de fiul său Andrei, la schi! Vezi programul și tarifele de pe Pârtia Cocoș!
- Redeschiderea Pârtiei de schi Cocoș!
- Vacanţa de schi! Azi, se deschide pârtia mică de pe Dealul Cocoş!
- Care sunt tarifele la Pârtia Cocoș! Transport public, la fiecare jumătate de oră
Adaugă comentariu nou