Ziua Naţională a Contabilului Român, sărbătorită la Bistriţa! O afacere nu este de succes, fără un contabil de succes!
Noul sediu al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) Bistrița-Năsăud, din Piața Mihai Eminescu, a găzduit evenimentul festiv prilejuit de sărbătorirea Zilei Naționale a Contabilului Român, eveniment de tradiţie ce îşi propune promovarea rolului important pe care profesia contabilă și practicanții acesteia îl au în economie și societate.
Alături de contabili, experţi contabili şi contabili autorizaţi au participat subprefectul Decsei Atilla, şeful administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice – ec. Dorina Cicioc, directorul regional al Direcţiei Regionale de Statistică Bistriţa-Năsăud – Mircea Chira, directorul executiv Otilia Râpan de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud, inspectorul şef Otilia Berbecar de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistriţa-Năsăud, deputatul Diana Morar.
”Cel ce crede în lucruri posibile, nu mai e poet, ci CONTABIL. Ziua Națională a Contabilului Român îmi oferă deosebitul prilej, atât mie cât și colegilor mei din cadrul conducerii Instituției Prefectului – județul Bistrița-Năsăud - de a transmite toată prețuirea și recunoștința față de rolul pe care, contabilii, experții contabili și contabilii autorizați îl au în asigurarea rezilienței afacerilor, implicit în buna funcționare a motorului acestei țări.
Ziua Națională a Contabilului Român reprezintă un prilej de a evidenția în mod public rezultatele muncii experților contabili și contabililor autorizați. O afacere nu este de succes, fără un contabil de succes! La mulți ani, tuturor contabililor, experților contabili și contabililor autorizați!”, a transmis subprefectul Decsei Atilla.
„La 13 iulie 1921, Regele Ferdinand I semna Decretul Regal pentru aprobarea legii de înființare a CECCAR. România s-a alăturat, astfel, în acele vremuri, marilor puteri economice, țări în care profesia contabilă era legiferată – Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Regatul Italiei, Republica de la Weimar (Germania de astăzi) și Statele Unite ale Americii. România a devenit, astfel, parte a clubului select al statelor dezvoltate la acel moment.
La 101 ani de la acel moment istoric, cu această ocazie festivă, transmit felicitările mele experților contabili și contabililor autorizați din județul Bistrița-Năsăud, profesioniști adevărați care își pun energia și experiența în folosul mediului de afaceri și implicit al interesului public.
Cu reprezentare în fiecare județ al țării, CECCAR este membru al celor mai importante organizații profesionale de profil de la nivel mondial IFAC (International Federation of Accountants) – și european – Accountancy Europe și ETAF (European Tax Adviser Federation).
La mulți ani tuturor contabililor!”, a punctat deputatul Diana Morar.
Citiţi şi:
- Ziua Națională a Contabilului Român.Centenarul profesiei contabile reglementate în România
- 13 iulie, Ziua Națională a Contabilului Român, ediția a XX-a. Era smart accounting: Contabilitatea, de la A la AI
- „Ziua Naţională a Contabilului Român”
- Ziua Națională a Contabilului Român. Profesioniștii din domeniu, premiați de CECCAR
- Ziua Națională a Contabilului Român, ediția a XVII-a. Centenarul profesiei contabile reglementate în România
Adaugă comentariu nou